La ora la care scriu acest articol, sâmbătă seara, patru din cele cinci meciuri jucate până acum în etapa a 14-a din Liga 1 au fost câștigate de oaspeți. Ținând cont că în următoarele meciuri Craiova va juca la Iași, Astra la Galați și Steaua la Chiajna, estimez că la finalul etapei șapte din nouă partide vor fi fost câștigate de echipele vizitatoare.  Să fie o coincidență sau nu mai contează atât de mult ca pe vremuri terenul propriu?

Îmi amintesc, când eram mic, legenda acelui cearceaf atârnat de ”Spânzurătoare”, la intrare în Cugir, în zilele în care Metalurgistul avea meci acasă, imprimat astfel: ”Aici, doar gazdele câștigă!”. Pe vremea aceea încercam să-mi imaginez impresia pe care o lăsa acel mesaj asupra echipelor oaspete. E adevărat însă și că îmi amintesc câteva meciuri în care, când lucrurile nu ieșeau în teren conform dorinței gazdelor, oaspeții scăpau de bătaie doar sărind gardurile în fabrică sau afară din stadion. Uneori, aceeași soartă o aveau și arbitrii.

Astăzi, Metalurgistul este pe locul 2 în Liga a III-a, seria 5, are două victorii în deplasare și o înfrângere acasă. În această etapă, a 11-a, a bătut-o pe Gloria Bistrița la Cugir, iar în urmă cu o rundă a scos un egal la Dej, cu Unirea. Luna trecută, Oșorheiul a câștigat la Cugir cu 3-2, dar n-a plecat nimeni bătut. Ai zice că lucrurile s-au schimbat…

Etapa trecută, a 10-a, în Premier League, în patru din cele zece meciuri au câștigat oaspeții. În Spania, în șase – mai mult de jumătate – s-au impus vizitatorii. În fine, în Bundesliga și Serie A, câte trei meciuri au fost adjudecate de oaspeți. Pe vremuri, aceste cifre n-ar fi fost nici pe departe posibile.

Ce s-a schimbat, însă?

Dr. J James Reade, de la Universitatea din Reading (Anglia) spunea, încă din 2008, că fenomenul nu e unul complet nou și schimbarea s-a produs încă din anii 80.

La începutul secolului trecut, în Anglia, echipele gazdă câștigau aproximativ de două ori mai multe meciuri și strângeau de trei ori mai multe puncte decât echipele oaspete. Odată cu trecerea anilor, diferența s-a estompat. La intrarea în secolul 21, gazdele mai câștigau doar de 1,5 ori mai multe partide decât oaspeții.

S-a avansat și o altă ipoteză pentru care echipele oaspete nu mai sunt ”victime” sigure: transportul nu mai e atât de anevoios până în localitatea disputării meciurilor. Îmbunătățirea transportului și reducerea timpului petrecut pe drum a dus la o scădere a oboselii și, ca urmare, a creșterii randamentului în joc.

O a treia cauză ar fi numărul de fani prezenți la meciuri, care ar influența deciziile arbitrilor, făcându-i să acorde – de frică sau din curtoazie – acel legendar deja 5% în plus gazdelor. Cu cât mai mulți spectatori, cu atât mai ”generos” arbitrul.

Sau alta: s-a descoperit că nivelul testosteronului sportivilor crește la meciurile cu anumiți rivali și mai ales pe propriul teren. S-a vorbit despre instinctul primar al oamenilor de a-și apăra propriul teritoriu.

Ultimele trei motive au fost demontate, însă, de Reade, care a analizat mai multe meciuri, din primele patru divizii engleze, pe perioade lungi de timp. Când ligile regionale au devenit naționale, distanțele de parcurs de către oaspeți s-au mărit, dar asta nu a contribuit la o majorare a victoriilor echipelor gazdă, ci din contră. În plus, stadioanele analizate erau pline la fiecare meci, deci numărul de spectatori era relativ constant, dar nu și datele culese. Referitor la instinctul de apărare al teritorului, s-a descoperit că procentele victoriilor acasă diferă de la sport la sport. Dacă e un instinct al tuturor sportivilor, de ce se obțin rezultate diferite?

Atunci care să fie explicația?

Dacă toate ipotezele anterioare au fost dezbătute și argumentate de multe ori de-a lungul anilor, Reade vine cu o ipoteză nouă: televizarea meciurilor. Fotbaliștii, dintr-o paletă largă de motive, jucau mai bine acasă și mai slab în deplasare. Pe teren propriu, prezența fanilor în tribune te responsabiliza, te ambiționa și, la o adică, insufla și frică. Nu-ți permiteai să joci prost acasă. Huiduieli, înjurături, în unele cazuri chiar și pedepse fizice, toate erau posibile pentru un jucător delăsător. Vezi legenda cu fanii giuleșteni care își alergau idolii pe calea ferată, după câte un meci prost. În deplasare îți permiteai s-o lași mai moale. Nu întotdeauna și nu oriunde erai urmat de fanii echipei proprii.

Televizarea meciurilor te punea însă în dificultate. Oriunde ai fi jucat, oricât de departe de casă, suporterii te puteau vedea și, inevitabil, judeca. Trebuia să dai totul. Iar cifrele comparative ale lui Reade, strânse în studiul ”Playing Like the Home Team: An Economic Investigation into Home Advantage in Football”, semnat de Reade și Mark Koyama, arată diferențe sesizabile între perioadele în care meciurile erau mai puțin sau deloc televizate și perioadele în care aproape toate meciurile erau difuzate la tv.

Site-ul Fivethirtyeight a mers și mai departe. A compilat într-un program rezultatele meciurilor din primele patru ligi engleze din ultimii 126 de ani, arătând că victoriile echipelor gazdă au scăzut constant, de la circa 60% în 1890 la circa 40% în 2010. Au fost analizate peste 200.000 de meciuri! În schimb, victoriile oaspeților au crescut, de la 20% în 1890 la 30% în 2010. Concluzia? Avantajul terenului propriu dispare, încet-încet.

Cei de la site-ul citat amintesc și de studiul doctorului în economie J James Reade și recunosc că ipoteza cu televizarea meciurilor pare plauzibilă, dar adaugă că aceasta nu poate explica declinul din perioada de început a secolului trecut, întrucât din 1900 procentul victoriilor gazdelor scade constant. Și, din nou, ca un contraargument, de ce nu explică televizarea partidelor și lipsa variațiilor sau variațiile mai mici din alte sporturi? Doar nu e fotbalul singurul sport televizat.

Și televiziunea, dar și arbitrii

Cei de la Fivethirtyeight propun un alt motiv al scăderii numărului de victorii ale gazdelor. Acesta are de-a face cu arbitrii. Care acordă penalty-uri. Printre altele (sunt amintite și loviturile libere din preajma careurilor, cornerele etc. mai multe în favoarea gazdelor). În ultimele două decenii s-au acordat 1666 de lovituri de la 11 metri în meciurile analizate. Dintre acestea, 1051 au fost pentru gazde (63%). Dar și numărul de penalty-uri acordate de arbitri a scăzut de la înființarea Premier League (1992). Față de primul sezon al EPL, 1992/1993, când 75% din penalty-uri erau în favoarea amfitrionilor, în 2013/2014 s-a ajuns la doar 55%.

Baschetul nord-american a înregistrat și el o scădere a procentului de victorii ale gazdelor, de la 70% la 60%, spre deosebire de fotbalul american, unde nu s-au înregistrat variații notabile. Concluzia: și baschetul este un sport în care deciziile arbitrilor influențează rezultatele finale.

Aceeași explicație – deciziile arbitrilor – o dau și Tobias Moskowitz și Jon , în cartea ”Scorecasting: The Hidden Influences Behind How Sports Are Played and Games Are Won”.

Indiferent care sunt adevăratele cauze – una sau combinații din mai multe din cele expuse -, un lucru e cert: avantajul terenului propriu tinde să dispară. Site-ul Soccerbythenumbers arată că în perioada 2005-2010 victoriile gazdelor în La Liga, Bundesliga, Serie A și Premier League se situau între 45% și 48% din total. Restul: egaluri sau victorii ale oaspeților.

UEFA vrea schimbarea regulilor jocului

În aceste condiții, pare firească dorința UEFA, care, la întâlnirea anuală a antrenorilor de top din Europa, din septembrie, a ridicat problema schimbării regulamentului în cupele europene. În urmă cu 50 de ani, s-a introdus regula golurilor înscrise în deplasare, care contează dublu în rundele eliminatorii. A fost folosită pentru prima oară la o ”dublă” Honved Budapesta-Dukla Praga, din sezonul 1964/1965 al Cupei Cupelor. Atunci, maghiarii s-au calificat grație golurilor mai multe în deplasare, după ce scorul la general fusese 4-4. Acum, se ia în calcul eliminarea acestei reguli, iar cei mai mulți antrenori de top sunt de acord cu măsura, considerând regula golurilor din deplasare ”contraproductivă, inutilă și nedreaptă”.

”Principalul motiv pentru care fusese introdusă regula golurilor din deplasare a fost pentru a încuraja echipele să atace în deplasare, să încerce să marcheze și nu să apere un 0-0. Deci, s-a dorit o sporire a atractivității fotbalului”, susține azi UEFA.

Arsene Wenger, unul din avocații schimbării, explică mai clar. ”Echipele jucau departe de casă, în meciuri netelevizate, cu zece fundași și trimițând toate mingile în tribune”, susține antrenorul lui Arsenal.

Dar vremurile – așa cum am văzut – s-au schimbat. În Champions League s-a ajuns ca 30% din meciuri să fie câștigate de oaspeți, un procent dublu față de sezoanele 1968 și 1972, de exemplu. În plus, s-a ajuns în extrema cealaltă. Acum, echipele care joacă acasă sunt atât de preocupate să nu primească gol, încât se mulțumesc cu un 0-0 pe teren propriu. Alex Ferguson a dezvăluit cu ce gând pleca înaintea meciurilor eliminatorii pe teren propriu: ”Important este să nu primim gol. Atât”. Din nou, pierde spectacolul.

Principiul UEFA cu privire la golurile din deplasare mai are o problemă: Este acceptabil ca o echipă să alerge 90 de minute după un gol în deplasare, în timp ce adversara are la dispoziție 120? În derby-ul della Madonnina din 2003, din semifinalele Champions League, AC Milan s-a calificat în finală grație acestei reguli, deși ambele meciuri s-au jucat pe același stadion: San Siro/Giuseppe Meazza.

E timpul unei adaptări la realitățile fotbalului de astăzi?