Written by 11:49 am Sport

Șumudică, asigurat de susținerea conducerii că va fi dat afară

NOIEMBRIE 2020. Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj după a patra înfrângere a echipei pe teren propriu. Susține că despărțirea s-a făcut amiabil pentru că “e mai bine pentru club, pentru jucători, pentru mine”. Pe surse, se vorbește despre tensiuni cu conducerea și jucătorii.

AUGUST 2021. CFR Cluj pierde cu 4-0 la Belgrad cu Steaua Roșie și practic ratează calificarea în grupele Europa League. Se vorbește că va fi dat afară. Imediat primește totuși asigurări din partea conducerii că nu se pune problema demiterii, pentru că echipa are doar victorii în campionat și s-a calificat în grupele Conference League. Suntem cu toții asigurați că “Șumudică are parte de toată susținerea conducerii clubului și a acționariatului”.

TOT AUGUST 2021. Opt zile mai târziu, CFR Cluj are tot numai victorii în campionat, este tot calificată în grupele Conference League și tot după o înfrângere, dar mai puțin drastică, în fața celor de la Steaua Roșie Belgrad. Marius Șumudică nu doar că este dat afară, dar nici nu mai e lăsat să intre pe stadion, este ținut la poartă.


Dan Petrescu este deja pe drum spre Cluj, lui i se vor deschide porțile. Jucătorii se vor înțelege perfect cu el, atmosfera va fi una deosebită, conducerea îi va acorda tot sprijinul necesar.

Ce s-a întâmplat însă în opt zile cu Marius Șumudică? Absolut nimic! Asta este valoarea unui comunicat de presă în fotbalul românesc și, mai important, asta este valoarea unor asigurări publice de susținere. La fel nu se va întâmpla absolut nimic până la următoarea demitere de la CFR Cluj, a lui Dan Petrescu.

Iar asta se întâmplă la echipa campioană a ultimilor ani, echipa cu cele mai mari performanțe din ultimii ani. Club faimos însă pentru aceste demiteri după ce dă asigurări că nu vor fi demiteri cel puțin la fel de mult ca pentru rezultatele lui.

Nu îi iau apărarea lui Șumudică, e foarte probabil ca să-și fi făcut singur probleme la CFR. Nu are cum să nu deranjeze că tot el are gura mare după ce a prins grupele Conference League bătând greu o echipă din Gibraltar și fiind salvat doar de noul regulament al golurilor în deplasare cu una din Bosnia. Victoriile în campionat, unde CFR domină de ani de zile, nu pot cântări cât aceste eșecuri așa că nu strica puțină decență și din partea antrenorului. Dar nu e un cuvânt care să facă parte din vocabularul altfel colorat al lui Șumudică.

Vom avea din nou performanțe în Europa când vor dispărea astfel de episoade penibile. Nu demiteri de antrenori – astea se întâmplă peste tot -, ci astfel de moduri de a demite antrenorul, respectiv astfel de comportament al antrenorului. Jucători găsim, antrenori găsim, bugete găsim, cu profesionalismul e ceva mai greu.

Visited 11 times, 1 visit(s) today
Etichete: , , , Last modified: august 27, 2021
Close Search Window
Close