Nici nu știu ce e mai aberant: faptul că ”Simona Halep e în lacrimi” că a învins-o Anamaria Prodan într-un clasament făcut de nimeni sau ceea ce am descoperit ulterior.
Deja știți că avem practic o USP, adică o Uniune a Scriitorilor din Penitenciare. Se scrie într-o veselie după gratii, doar-doar se mai reduce pedeapsa. Dar e prima oară însă când citesc o declarație a unei edituri pe această temă. Ziarista de la ProSport contactează două edituri și dă peste un ”răspuns vehement” al unui om care ”a izbucnit” când a fost întrebat despre autorii cărților și producțiile lor, în cazul ăsta Gică Popescu și MM Stoica.
Îi faceţi rău. Ştiţi şi voi foarte bine de ce oamenii ăştia scriu de acolo de unde sunt. Din punctul nostru de vedere, nu avem ce comenta. Nu puteţi intra în posesia lucrării nici dacă vreţi!
Iată așadar prima editură din lume care NU vrea să vândă cărți! Și, totodată, primii autori cărora le faci rău dacă întrebi de cărțile lor.
Nu există o dovadă mai clară că prevederea care scurtează pedeapsa celor care scriu cărți este idioată. Ba chiar aduce prejudicii țării. Se taie copaci, se consumă cerneală, se irosește timp și se cheltuie bani pentru absolut nimic! E adevărat că ar trebui să n-ai o viață prea interesantă ca să-ți dorești cărțile respective. Dar cum naiba să te răsplătească statul că scrii ceva ce nu doar că nu vrea să citească nimeni, dar nici nu poate să citească nimeni?!
Mă rog, scris e mult… spus. Și nu doar la figurat, în sensul că scriitura probabil că e îndoielnică. Ci și la propriu. De exemplu, Jean Pădureanu își dictează cartea. Iar ceilalți pot foarte bine folosi ceea ce în termeni tehnici, adică în Adobe InDesign, se numește ”Fill with placeholder text”. Pentru cei nefamiliarizați, e opțiunea care umple automat un spațiu cu text generat aleatoriu pentru a vedea, în principiu, cum va arata versiunea finală. Rezultă un text cam așa, în care cuvintele-cheie erau cândva Lorem Ipsum:
Coincidența face ca textele celor din pușcărie să aibă cam tot atâta sens. Le recomand așadar să nu mai piardă vremea degeaba scriind cuvinte efective ci să urmeze pașii:
- Deschid Adobe InDesign
- Deschid un document nou și selectează numărul de pagini pe care îl vor
- Desenează un box cât toate paginile. Eventual îi setează un număr de coloane ca să pară mai mișto
- Apasă butonul din dreapta al mouse-ului cu box-ul de text selectat și apasă pe Fill with placeholder text
Evrika! Atât de simplu e să scrii o carte dacă nu ești fraier! În maximum 30 de secunde minute reușește și Borcea, sunt convins.
Cu plăcere!