Acest text este un Guest Post – Greta

Pentru Rapidul lui Pancu, am încercat să îi tăiem cauciucurile lui tata cu un cuțitaș de bucătărie. Și să-i spargem parbrizul cu o lopețică. Așa ne-a găsit tata lângă Dacia lui 1310, într-o vineri după-masa, pe mine și pe sora mea, când ne-am prins că plecăm la țară, nu pe Giulești, după câte pastile de inimă cumpărase mama. Pentru bunici, nu pentru Rapid, deși se tratează la fel. Cu câte un mini-infarct zilnic, c-așa ne place nouă, artisto-rapidiștilor. Ia cu dramă!

Ne promisese că ne duce la meci cu Dinamo (CU DINAMO!!!), dacă îndeplineam nu știu ce sarcini prin casă toată săptămâna. Sau ceva legat de școală. Sau amândouă. Cred că am spălat vase săptămâna aia și ne-am făcut temele ca niște tocilare, în avans, de ne-au găsit toți dracii. Dacă juca Rapidul mai des cu Dinamo în anul ăla, acum eram niște genii, surorile-Einstein or smth. Sau ne perfecționam tehnica de spălat oale și tigăi. La ceva-ceva tot excelam astăzi.

Pentru Rapidul lui Pancu, ne conectam pe internet, pe dial-up sau cum îi zicea, din ăla de cârâia în ultimul hal, de se trezeau toți vecinii în spasme. Căutam poze cu Rapid pe Google. Atâta făceam. Cu orele. 30×16, 15×20, pixelate, nepixelate, mici spre foarte mici, capturi, nimic nu era de aruncat, totul se păstra pe dischete, pe care le analizam mai târziu, pe îndelete, ca să nu facă ai mei infarct când vine factura telefonică.

Mai fascinant decât pozele alea vechi cu Giuleștiul acoperit de role de hârtie igienică de sus până jos – nu ni s-a părut nimic pe lume. Mergeam la țară și aruncam prin copaci cu casete vechi cu Dan Spataru și fâșii de hârtie din aia colorată, creponată, din aia, o știți, de se făceau chestii, flori, draci la nunți de țară, în corturi. Micul nostru Giulești din Socetu, județ Teleorman. Ăla era. Nu neapărat vișiniu, ci portocaliu și roz creponat, dar Rapidul nu pune întrebări, Rapidul înțelege.

Pentru Rapidul lui Pancu, ne știa doamna de la ziare, să ne anunțe când, din an în Paște, mai ajungea câte o Revistă cu Rapid prin Alexandria. Pentru Rapidul lui Pancone, trimiteam scrisori la Gazeta si Prosport, la Fan Club Rapid. Pentru Rapidul lui Pancone, ne îmbrăcam doar în vișiniu și ne scurtam vacanțele la mare pe bilet de sindicat, ca să trecem prin București. Și ce dacă e fan-shop-ul închis? Ne uităm nițel pe geam și ne vedem de drum. Pentru Rapidul lui Pancone, ne-am îndrăgostit de tobele din Giulești, de Heeei-Paaancooo-Paancooo-italianoooo, de Iencsi, de faima lui Dan Coe și de Baratki. De vise de fetițe fraiere (dar care spală vasele cu mega-talent), cu rochii de mireasă în alb-vișiniu și valsul mirilor pe “Sunteeeem pesteee toooot acaaaasa!” – CHECKED! 🙂

La mulți ani, Pancone! Ai să-i dai lu’ tata niște cauciucuri!