Mutați slider-ul stânga-dreapta. Steaua – Viitorul (fotbal) vs. România – Brazilia (handbal). Fotografii via PSP, respectiv GSP, ca să fie neutralitate totală 🙂 Raportul e cam 2.000 vs 7.000, cu scuzele că din Ghencea n-am găsit o poză mai relevantă, chiar de la începutul meciului. Nici fotografii nu mai sunt ce-au fost odată la Steaua, imaginea aparține unui reporter ProSport și e făcută cu telefonul…

E doar un episod, care are și explicații obiective. Dar nu e cumva el relevant pentru trendul actual? Ce se întâmplă în sportul românesc? Asistăm la transformări profunde? Și dacă da, de ce? Au fost mai mulți spectatori la un meci de handbal decât la un meci al Stelei. Sigur, vorbim despre naționala feminină de handbal, dar la un turneu amical, respectiv de un meci al Stelei cu un adversar nu grozav de atractiv, într-un context special. Dar în urmă cu ceva vreme probabil nu s-ar fi întâmplat așa ceva nici în condițiile astea. Se întâmplă lucruri și, cred eu există și niște explicații.

1. Sală nouă, modernă, civilizată. S-a întâmplat fenomenul și cu Arena Națională, și la Ploiești. Oamenii apreciază condiții mai bune de vizionare, civilizate, suntem totuși în 2015. În plus, avem așa de puține că uneori se vine la ele ca la muzeu, doar să fie văzute. Nu cred că e cazul la meciurile de handbal de la Cluj, dar ca principiu. În fine, sala nouă vine și cu mai multe locuri, deci cu posibilitatea de a avea mai mulți spectatori. Ghencea între timp se destramă văzând cu ochii. Desigur, sub atenta supraveghere a Armatei Romane. Imagini comparative pe sport.ro:

2. Marketing. La Steaua a dispărut total, la handbal niște oameni se chinuie să-l introducă, iar pentru turneul de la Cluj a fost o adevărată campanie. Bună, rea, a fost în primul rând! La fotbal în general nu prea există, dar la Steaua a fost ridicată la rang de artă bătaia de joc în ce privește marketingul. Și nu e vorba doar de pierderea legală a siglei. Nu era obligatori, chiar dacă s-a întâmplat acest lucru, să-ți bați joc de imagine. Steaua a mai bifat premiere la acest capitol. Nimic mai relevant ca această imagine. Modul jenant în care și-a șters numele. O putea face decent, putea renunța de tot la panou sau face altul nou până rezolvă problema, dar a preferat să lase FC București.

Sursa foto: Alex Andrei / Facebook

3. Spectacol. România, la handbal feminin, (încă) mai înseamnă ceva. Chiar dacă a și pierdut, și încă rău, la Trofeul Carpați. Naționala se mai califică, echipele de club mai trag la câte ceva, inclusiv în Europa. În fotbal, pe plan intern Steaua domină și când nu joacă mai nimic. Nivelul e scăzut rău, iar pe plan european nu existăm.

Faptul că am ajuns aici nici nu e cel mai grav lucru (pentru fotbal, că pentru handbal e de bine). Grav e că sub nicio formă nu pare că direcția măcar e bună. Nici nu se construiește mare lucru, nici nu se investește prea mult în marketing, nici nu anticipez o creșterii a valorii fotbalului prea curând. FRF și LPF încearcă ceva. FRF și-a făcut un departament de comunicare bun, e activă pe site și pe Facebook, încearcă niște acțiuni la meciuri. În schimb, fan clubul e sublim, dar lipsește cu desăvârșire, deși e la îndemână. LPF are, de asemenea, un site activ și bun, a făcut o revistă ok pentru spectatori, dar cam atât., La cluburi e însă dezastru total.

Decăderea fotbalului e vizibilă bine de tot și în audiențele TV. Din motive mai mult sau mai puțin obiective, audiența fotbalului scade. Diferența e că pe TV nu e (cel puțin până acum) foarte evidentă creșterea altor sporturi. Nici performanțele de la handbal, nici meciurile superbe ale Simonei Halep nu rup audiențele pe măsura performanțelor. Chiar și cu problemele de acoperire ale cabliștilor, fotbalul încă domină clar audineța sportului la TV. Problema e că pe TV consumul de sport în general e tot mai mic.

Ce urmează? Nu sunt un vizionar, dar nici vreun pesimist incurabil. Cred că sportul poate reveni în preferințele oameni, inclusiv fotbalul, dar nu văd încă prea multe idei în direcția asta, bune sau rele, măcar intenții să fie astăzi. Și nu, nu e vorba doar de bani.