În urmă cu cinci ani, nivelul disputelor din fotbal ajunsese la “parmezan și prosciutto”. N-am evoluat prea mult de atunci, ba chiar am involuat dacă ne luăm strict după meniu. Astăzi este vorba despre “usturoi, cartofi prăjiți” și “mai lipsea doar shaorma”. Paradoxal, se întâmpla acest lucru deși oamenii sunt evident mai instruiți.

Răzvan Burleanu și Pompiliu Popescu au o educație academică în spate, care lipsea în cazul Mititelu vs Pițurcă. Pare însă că amândoi și-au pierdut cel puțin luciditatea în acest moment de conflict între ei. Nu putea exista un moment mai prost în care să se certe pe meniu, prime sau orice altceva. Și nici un mod mai urât de a se despărți nu-mi pot imagina acum.

Niciunul n-are dreptate. De fapt, probabil că amândoi au dreptate în ce spun concret, n-am eu argumente să-i contrazic, dar niciunul n-are mai multă dreptate decât celălalt. Cel puțin așa îmi pare mie. Și cert e că amândoi au lăsat în urmă ceea ce altfel spun că respectă mai mult decât orice – echipa națională, obiectul lor principal de activitate.

N-am motive să cred că Pompiliu Popescu, la vârsta și experiența lui, inventează episoade în care s-a simțit umilit. Nu văd însă, tocmai la vârsta și experiența lui, de ce le-a povestit fix acum. Nu acum 2-3-6 luni, de când datează ele, nu peste 2 luni, după Euro, ci fix acum. Și fix în ziua în care a încasat o primă frumoasă – contractuală, dar și frumoasă – de la Federația care l-a umilit. Dacă iubești naționala, cum cred eu că se întămplă după 25 de ani în slujba ei, fie reclami problemele atunci când se întâmplă, ca să se poată rezolva, fie aștepți momentul oportun mai târziu, când nu riști să dereglezi echipa.

La fel, nu pot înțelege de ce Răzvan Burleanu a simțit nevoia să facă fix acum schimbarea. Nu acum 2-3-6 luni, când spune că s-au petrecut și descoperit diverse nereguli, nu peste 2 luni, după Euro, ci fix acum. Un om cu un sfert de veac, poate și cu minusuri, dar sigur și cu plusuri, la națională merita o despărțire altfel și altcândva, chiar dacă toate acuzele ce i se aduc pot fi și dovedite. Poate a vândut medicamente la suprapreț naționalei, poate a greșit meniul, dar sigur nu azi s-a petrecut totul.

Nu cred că naționala va pierde la Euro din cauza eventualelor probleme cu noul staff medical. E important staff-ul medical, uneori e chiar esențial, dar – cum se spune despre mulți alții – nu joacă medicii și masorii. Să nu le oferim de pe acum scuze fotbaliștilor, așa cum, dacă vor avea succese la Euro, nu vom striga numele medicilor.

Momentul e prost ales și pentru că există destui spectatori care să profite de el. Mircea Sandu abia aștepta să mai arunce niște săgeți, deși pare ridicol să spui că e obligatorie calificarea din grupe la Euro 2016 și că prezența la turneul final nu e o performanță, fix tu, cel care din ultimele șapte turnee finale ne-ai calificat la unul singur. Prezența lui Mircea Sandu era însă aproape obligatorie în acest conflict.

Surprinzătoare e ieșirea unui fotbalist. Cred că Budescu merita verificat, în lotul lărgit, în amicalele cu Congo și Ucraina, pentru a vedea exact ce și cum face el acolo în China. Ironiile lui la adresa lui Iordănescu ar fi fost însă eventual lăudabile dacă n-ar fi venit fix acum, când e lăsat acasă, fie și nemeritat. Iordănescu era depășit și când l-a chemat la națională, dar pare că atunci nu l-a deranjat prea tare pe Budescu lucru acesta.

În momentul acesta însă aveam nevoie de cu totul altceva decât un președinte de Federație acuzând că fotbaliștii mâncau shaorma, respectiv un medic plimbându-se cu meniul printat pe ecranele televizoarelor. Degeaba facem manuale de matematică pentru copii la Federația Română de Fotbal, dacă n-avem cursuri de comportament pentru cei care se ocupă de principalul obiect de activitate al instituției – naționala de fotbal. În ritmul ăsta riscăm ca înainte de Euro 2020, dacă vom reuși să ne calificăm, să aflăm că fotbaliștii au servit la micul dejun mici și bere.