Written by 9:32 pm Uncategorized • 4 Comments

Euro 2016: ce am văzut eu și n-ați văzut la ProTV

Știu că am zis că vă țin la curent cât mai des pe blog cu tot ceea ce văd eu la Euro 2016 și nu intră pe ProTV / sport.ro, care m-au trimis aici. Mă gândeam chiar zilnic inițial. N-am reușit din două motive. Cele mai multe lucruri au intrat pe ProTV / sport.ro. Și, al doilea motiv, ca să aflu / produc tot ceea ce a intrat pe ProTV / sport.ro, împreună cu colegul operator Lică Molan, mi-am ocupat tot timpul și mai mult decât atât.

Pentru cei din afară, o asemenea deplasare poate părea ca o vacanță, ba chiar una de lux că e la ditamai turneul european. Nu e deloc așa. Sigur, e o șansă fantastică, o oportunitate rară, într-o meserie oricum frumoasă. Nu vă închipuiți însă că ne plimbăm pe Champs Elysee mai mult decât cu mașina, între două subiecte sau live-uri, „plimbare” care, de altfel, mă obosește mai mult decât munca efectivă. Iar din meciurile de la Euro, până acum, sunt aproape sigur că ați văzut voi mai mult decât mine.

De exemplu, din Franța România am văzut 70 de minute de la masa comentatorilor ProTV, după care a trebuit să căbăr în zona interviurilor „flash”, unde am mai tras cu ochiul pe un televizor. Am văzut fragmente din Elveția – Albania în Fan Zone la Paris și aproape o repriză din Țara Galilor – Slovacia, până la ora la care scriu acest text.

Ok, cam atât despre conjuctura profesional-personală, că nu cred că asta vă interesează chiar așa de mult. Ce am mai remarcat în ultima săptămână.

Francezii sunt ceva mai deschiși cu presa, dar nu mult. Am fost și în cantonamentul Franței, la Clairefontaine, și în al României, la Chapelle-en-Serval. Ambele sunt izolate, întâlnirea cu presa se produce exclusiv organizat și foarte limitat. România are un centru de presă mai mic, dar bine dotat, poate chiar ceva mai bine ca al Franței. Diferența majoră e că Franța nu-și permite să lase o zi fără a discuta cu presa (la români au fost deja două) și, mai mult, fără ca printre cei care vorbesc să fie și oameni importanți din echipă, nu din staff-ul auxiliar. „Presa i-ar devora”, spun francezii. În rest, cam ca la noi – antrenamente majoritar închise (de la care primești totuși 4-5 minute de înregistrări video) și un mod ciudat de a organiza interviuri exclusive: jurnaliștii trebuie să-și aranjeze personal interviul cu jucătorul sau impresarul său, ceea ce pentru presa străină e aproape imposibil. Acum sper să nu le dau idei (proaste) și celor de la FRF.

La antrenamentul deschis, francezii au fost mult mai relaxați. Și mai… deschiși. Fotografii numeroase cu fanii, bucurie pe care suporterii români nu au avut-o, deși și-au dorit-o. Și o bucurie a fotbalului parcă în ședința de pregătire, în timp ce ai noștri mi-au părut mult mai concetrați. Poate și de asta, meciul cumva m-a surprins, pentru că pe teren, dincolo de diferența de valoare, România mi-a părut cel puțin la fel de dezinvoltă ca Franța.

Parisul e parcă prea puțin conectat la Euro. E adevărat, noi am sosit cu o săptămână înainte, iar atunci lumea avea alte probleme, la care s-au adăugat inundații, greve, proteste. Orașul a fost decorat în culorile competiției abia cu o zi înainte de debut. Tot atunci s-a deschis Fan Zone, locul care reunește suporterii pe timpul competiției și care începe să se anime acum. Dar, altfel, Parisul e atât de mare că aici competiția asta uriașă pare ceva mai mică.

Din atmosfera meciului, cel mai mult mi-a plăcut imnul nostru. Pe stadion cel puțin s-a auzit foarte bine, cântat și de fanfară, și de suporteri. Românii s-au auzit de multe ori mai bine ca francezii, ceea ce e senzațional într-un meci de deschidere cu țara gazdă. Francezii și-au cântat fabulosul imn, au mai avut tresăriri de orgoliu de câteva ori, dar mai des au preferat doar să-i fluiere pe românii care cântau. Ciudat. Atmosfera mi-a lăsat și o impresie de „corporatism”, oameni care se aflau acolo din multe motive, dar nu neapărat pentru că iubesc fotbalul cu adevărat. Explicabil probabil pentru meciul de deschidere, unde și biletele au fost mult mai scumpe, iar sponsorii și-au trimis reprezentanții nu doar după criteriul „ești fan?”. Probabil ca restul meciurilor să fie altfel din punctul ăsta de vedere, un pic mai pasionale în tribune.

Meciul l-am văzut dintre cei doi comentatori ProTV, Costi Mocanu și Felix Drăghici. Nu le judec eu comentariul pentru că ați zice că sunt subiectiv și, oricum, mi se pare foarte greu să comentezi meciuri. Pot să vă dezvălui însă din culise ceva. Costi Mocanu trăiește meciul cam cum îl trăiește orice fan din fața televizorului. Se agită, se ridică, dă cu pumnul în masă. Iar cei doi comunică permanent nu doar prin vocile pe care le auziți și voi, ci și prin diverse semne între ei. Fascinant, aș face un film doar despre asta, dar nu cred că-mi permit să cumpăr drepturile 🙂

Finalul l-am prins în preajma vestiarelor. Așteptam momentul interviurilor. Am apucat să-l văd pe Raț întreținându-se surprinzător de amical cu Evra și Sagna. Veteranii între ei, împreună au peste 100 de ani. La interviuri am cerut pe cine vrem la interviuri. Am avut 90 de secunde cu fiecare, după care mi se făceau semne disperate să închei. Ni s-a spus cine în ce limbă vorbește, ocazie cu care am aflat că Anghel Iordănescu acordă interviuri doar în română, iar Deschamps doar în franceză și italiană. Sunt singurul care m-am descurcat cu amândoi, eram singurul român din media în încăpere. M-a fascinat amabilitatea lui Deschamps, după ce fusese speriat inițial că nu acordă decât foarte puține interviuri după meciuri, iar cel puțin 20 de televiziuni își doreau asta. În engleză au vorbit fără probleme Raț și Chiricheș pentru televiziunile străine.

Organizarea e impresionantă. Nu e perfectă, mai sunt hibe ici și colo, însă proporțiile efortului de organizare sunt uluitoare. Fiecare meci are mii de oameni, angajați și voluntari, care au grijă ca totul să decurgă conform manualului. Pentru fiecare mișcare, fiecare nevoie, fiecare moment există cineva care se ocupă de el, conform unor reguli clare. Iar mașinăria asta trebuie multiplicată cu 10 orașe / stadioane și cu 24 de țări / echipe. Uluitor, pe cuvânt. Dincolo de mizeriile pe care le mai face UEFA, e una dintre puținele organizații care își permite și poate să organizeze ceva atât de complex.

Cam asta, pe scurt. Deși e destul de lung. Pe scurt cu adevărat, așa cum vedeți și în imaginile de mai sus, mă găsiți zi de zi pe Facebook.

Visited 2 times, 1 visit(s) today
Etichete: , , , Last modified: iunie 11, 2016
Close Search Window
Close