N-am reușit să vă conving pe toți că suspendarea lui Mureșan nu era regulamentară și că aceasta e procedura internațională, nu doar în România. V-am rugat chiar să-mi dați un singur exemplu pe plan internațional unde un jucător sancționat pe teren doar cu galben a fost totuși suspendat, în urma unei faze pe care arbitrul a văzut-o. N-a reușit nimeni. Mulți mi-au dat exemple total diferite, ca Suarez, unde arbitrul nu văzuse deloc faza, situație pentru care există prevedere regulamentară.
Fac un ultim efort și vă prezint ce spune FIFA despre cazul Mureșan. Mai întâi comunicatul tradus:
“Mai întâi și cel mai importat, președintele Comisiei de Disciplină UEFA precizează că își exprimă regretul pentru incident și consecințele serioase asupra sănătății lui Rusescu*.
După o analiză a cazului și a documentației primite din partea clubului Steaua*, președintele a ajuns la concluzia că Comisia de Disciplină nu poate lua în discuție cazul în lumina reglementărilor din Codul de Disciplină al FIFA (FDC) și nu poate interveni într-o asemenea situație.
În particular, în acest caz specific, nicio măsură retroactivă nu poate fi luată de Comisia de Disciplină, de vreme ce incidentul avându-l în centru pe jucătorul Mureșan* nu a scăpat atenției arbitrilor, care este prima din cele două condiții cumulative și necesare pentru ca articolul 77 a) din FDC să se aplice.
Mai mult, articolul 77 b) din FDC, care dă dreptul Comisiei de Discplină să rectifice erori evidente disciplinare ale arbitrului nu poate fi de asemenea aplicat în acest caz. Într-adevăr, articolul 77 b) din FDC stipulează că Comitetul de Disciplină poate rectifica erori evidente ale deciziilor disciplinare ale arbitrilor, ceea ce e posibil doar în cazul identificării greșite a jucătorului care primește un cartonaș galben sau roșu.
Este important de notat că Comisia de Disciplină a FIFA nu trebuie să țină cont de consecințele unui incident, așa cum e accidentarea nefericită a unui jucător, atunci când decide să intervină într-o decizie.
În fine, ca o remarcă general valabilă, FIFA și Comisia de Disciplină a FIFA regretă orice incidente care se petrec pe gazon și în particular pe cele care au un impact negativ asupra sănătății jucătorilor.
Îi dorim lui Rusescu* o refacere rapidă și completă așa cum le dorim tuturor jucătorilor care lipsesc din cauza unor accidentări”
Sublinierile și traducerea îmi aparțin. Varianta originală o găsiți, înlocuind Rusescu, Steaua și Mureșan cu Neymar, Federația Braziliană și Zuniga aici.
(*) În comunicatul FIFA este vorba despre accidentarea lui Neymar de către Zuniga în meciul Columbia – Brazilia de la CM 2014. Am apelat la acest truc pentru a fi evident chiar pentru oricine cât de similare sunt situațiile. Există o singură diferență: Zuniga n-a primit nici măcar galben, Comisia se putea astfel folosi mult mai ușor de argumentul că arbitrul nu a văzut faza! Dar a considerat că arbitrul a văzut faza, dar a decis (greșit) să nu o sancționeze. Literele din regulamentul FIFA amintite mai sus le găsiți aici.
Dacă nu vă mai amintiți faza, o puteți revedea acum. Este tot o intrare urâtă, una în urma căreia Neymar a ratat o semifinală de Campionat Mondial!
Neymar susținea chiar că putea să fie paralizat! Iar radiografia lui arată cel puțin la fel de rău cu a lui Rusescu.
Trebuie înțeles că nici eu, nici FIFA și regulamentele ei, nici Comisia de Recurs și regulamentul FRF nu iau apărarea lui Mureșan. E la fel de stupid să mă bănuiți că am ceva cu Steaua cum e să credeți că am o pasiune ascunsă pentru Târgu Mureș, cred că e elocvent și din ce am scris după meci.
Se apără doar un principiu, care, cum scrie FIFA, nu trebuie să țină cont de urmări, adică să fie judecat emoțional: acela că deciziile arbitrului sunt definitive. Fie ele și greșite! Nu-mi dați exemplu că mă omoară pe mine pe cineva pe stradă sau altele cum am primit de la diverși idioți în mesaje. Vorbim totuși despre un sport.
De ce preferă FIFA să mențină un astfel regulament? Da, FIFA face asta, nu FRF! Pentru că dacă introduce o portiță de îndreptare a unei greșeli de arbitraj se deschide “Cutia Pandorei” și diverși “Marian Iancu” vor încerca, prin extensie, să obțină un penalty neacordat sau un gol din ofsaid la diverse Comitete și Comisii.
E urât ce a pățit Rusescu. E urât ce a făcut Mureșan. Era de sancționat cu roșu, deși el, acum, la supărare, încearcă să se scoată sfânt. Ar fi bine să tacă, a scăpat cu noroc și, dacă mai insistă mult, va deveni, pe nedrept, el victima arbitrilor și a spectatorilor la următoarele meciuri.
Dar ar fi cazul ca toată lumea să înțeleagă că oriunde în lumea civilizată s-ar fi luat aceeași decizie pe baza regulamentelor! Că unii ar fi preferat să fie altfel, că alții cred că regulamentele trebuie schimbate, putem discuta, dacă o facem civilizat. Dar nu încercați să mă și să vă convingeți că nu văd bine regulamentul… E adevărat, am o pasiune în a citi regulamente, chiar dacă era evident mai comod să mă declar revoltat pe decizia “halucinantă” și “incredibilă”, ca alții…
P.S.: celor care mă înjură prin comentarii sau mă jignesc în alte feluri le amintesc, pentru că unii nu realizează asta, că nu aprob mesajele ofensatoare, deci nu sunt văzute de nimeni, pierd vremea degeaba.
P.S. 2: LATER EDIT: ulterior am aflat că și colegii de la stiridesport.ro au găsit de ieri precedentul.
Cum am mentionat si in articolul anterior: singurul care ar putea fi sanctionat ulterior in acest caz mi se pare Kovacs.
Adevarul ca Rusescu putea sa evite contactul(Muresan eavand intentia de a lovi) dar nu a pus nimeni inainte de maci sa sufle in fiola nici pe el nici pe Latovlevici ,Tanase Keseru Sanmartean s.a.m.d.p… ca in seara premergatoare meciului s-a consumat 40(patruzeci) de sticla de sampanie pt. sarbatorirea unui eveniment,botez a fost sambata la un membru al echipei!!!!
te inteleg ca vrei sa iei apararea *** :))
Ai dreptate,regulamentul il avantajaza pe Muresan dar de ce nu scri un articol si despre suferinta prin care trece Rusescu si sa condamni jocul lui Muresan si sa vorbesti despre modul in care a fost arbitrat meciul,se vede clar ca a fost rea intentie,crezi ca daca ai scris doua randuri de accidentarea lui Rusescu ests de ajuns? insisti foarte mult pe acest subiect cu regulamentu,desi negi,atitudinea arata ca urasti Steaua si nu te cred ca toate echipele iti sunt indiferente dupa ce echipa ta numai exista,altfel ai face alte articole.
Am scris in fiecare text ca e condamnabil gestul lui Muresan, am repetat-o de m-am saturat
Dar sa toti repeti ca Muresan nu trebuie suspendat datorita regulamentului,nu te ai saturat?Dar despre suspendarea care a primit o Alin Seroni de ce nu scri? A primit galben pt faultul asupra lui Bancu si a fost eliminat pt ca mai avea un galben,nu pt ca a primit rosu,deci comisia trebuia sa i anuleze si lui suspendarea,nu te supara pe mine dar nu esti corect,inca o data arati ca urasti Steaua,colegii tai de la sport.ro au scris despre suspendarea lui Seroni care este in aceeasi situatie ca si Muresan.
Si la Seroni e valabil, dar ei n-au facut Recurs cred
Conteaza daca a facut recurs sau nu ?
Cand gresesti, iti indrepti greseala, nu o ascunzi.
Sa se autosesizeze ca l-au suspendat fara o baza regulamentara.
Si Gardos, daca retin bine, a fost suspendat dupa acelasi regulament, arbitrul era la 2 m de faza, nu a dat nici macar fault, daramite cartonas.
Recunoaste bre Lipovane ca urasti Steaua, lasa vrajeala cu articolele tale unde invoci regulamentul. Esti om, si nu iti doresc sa treci prin ce trece Rusescu acum, insa daca ai fi in locul acestui baiat creca ai plange cu regulamentul in brate tu. Ar trebui sa fim solidari cu acest om si sa condamnam un gest criminal savarsit intentionat de catre Muresan. Se vede pe reluare ca a lovit intentionat cu cotul, neavand nici cea mai mica intentie sa joace balonul. Poate este acoperit de regulament, insa umanitatea ta unde e??! Se regaseste si ea tot in regulamentul asta pe care il tot invoci tu?! Sa iti fie rusine! Aceste gesturi trebuie condamnate si nu intretinute.
Dupa care regulament i s-au anulat, de catre comisii, cartonasele date in timpul meciului, de catre arbitru, lui Sergio Ramos?
Intentia e cel mai greu de dovedit. Drept urmare suporterii Stelei vad intentie, oponentii ei nu o vad. Eu unul, de exemplu, nu vad intentie si asta dupa ce am vorbit cu cativa jucatori (activi sau fosti) si unul dintre antrenorii foarte cunoscuti din Romania (nu ii dau numele ). Cine a jucat fotbal stie ca o saritura la cap aduce cu ea o inevitabila miscare a mainilor. Daca nu credeti, faceti un efort si sariti in sus dupa o minge tinand mainile la spate. Ceea ce e jenant si risca sa transforme compasiunea fata in Rusescu in scarba e modul execrabil in care e exploatata suferinta sa fizica pentru a salva imaginea de echipa invincibila a Stelei.
Cred ca nu o vor face. Vor spune ca si pana acum… “a gresit”. Dar daca Dan Alexa era supranumit “chirurgul” , muresan ar trebui supranumit “oftalmologul” , “ortopedul” ? Nu este la prima abatere. Se zice ca din greseli inveti…dar de cate ori sa mai greseasca pana o sa invete?
ar trebui sa faceti o statistica
la steaua se reduc suspendari (Gardos) dar la Alte echipe nu se poate ca doar nu ele reprezinta romania