Din vârful telescaunului Rocher d’Aigle priveliștea îți taie respirația. Chiar înainte de a coborî din scaun, dacă arunci o privire spre stânga vezi, în depărtare, hotelul Duchi d’Aosta. E adevărat că turnul rotund are vreo 15 etaje, dar se află în Sestriere, adică la o țară distanță, în Italia. Noi suntem în Franța, în cel mai înalt vârf din Montgenevre, la 20 de kilometri distanță pe șosea; probabil vreo 15 în linie dreaptă. Înainte de a o parcurge cu vederea, am parcurs distanța pe schiuri. Am coborât și urcat, cu schiuri, telescaune și gondole, mai mulți versanți dintr-un superb domeniu schiabil.
Via Lattea – denumirea italiană pentru Calea Lactee – se întinde pe două țări, între mai multe localități: Sestriere, Pragelatto, Sauze d’Oulx, Sansicario, Cesana, Claviere (pe partea italiană), respectiv Montgenevre în Franța. Sunt 400 de km de pârtii! 400! Patru sute! 62 de instalații de transport deservesc domeniul, între 1.3000 și 2.800 de metri altitudine. Din Provicina Torino a Piemontului italian până în Haute-Alpes din Franța. O minunăție, nu altceva!
Partea italiană e faimoasă pentru găzduirea unei bucăți importante din Jocurile Olimpice de Iarnă Torino 2006: comeptițiile de schi alpin, săriturile cu schiurile, biatlonul, schiul fond, bobul și sania. Am ajuns în zonă tot pentru un concurs: cel al jurnaliștilor care fac parte din SCIJ (Clubul de Schi Internațional al Jurnaliștilor). A fost ediția a 63-a (!), cu 200 de ziariști din aproape 40 de țări. Am stat în Sestriere, localitatea privilegiată cu o altitudine de peste 2.000 de metri, chiar în ceea ce în urmă cu zece ani a fost Satul Olimpic, acum e hotelul Villaggio Olimpico.
Accesul se face ușor din Torino și Lyon. Din Torino aproape 90 din cei 110 km până la Sestriere sunt pe autostrada. Apoi se urcă până în stațiune pe un drum abrupt, cu serpentine, dar întreținut perfect chiar și în condiții de ninsoare abundentă.
PÂRTIILE
Raiul începătorilor și al schiorilor medii. Un mic paradis cred și pentru pasionații de freeride, dar nu mă număr printre ei ca să dau un verdict. Am văzut însă atâtea urme de schiuri pe porțiunile cu zăpadă afânată încât nu pot să cred că n-ar fi ceva deosebit. E adevărat, am prins săptămâna din an în care s-a depus probabil mai bine de un metru de zăpadă proaspătă, iar trei zile au fost cu soare perfect – o combinație “letală” pentru o vacanță la schi.
Pentru cei care preferă pârtiile dificile s-ar putea să fie prea puțin. Domeniul contorizează 96 de km de pârtii albastre, 220 de km de pârtii marcate cu roșu, iar 84 de km sunt considerate pârtii negre. Teoretic, 79% din domeniu este ușor sau mediu, dar spun fără reținere că 100% din pârtii sunt accesibile schiorilor medii. N-a fost pârtie pe care să n-o pot coborî fără probleme. Inclusiv cea considerată cea mai grea, nr. 32, în Sestriere, de-a lungul teleschiului La Motta: 320 de metri diferență de nivel pe 800 de metri lungime, pornind din cel mai înalt punct din Via Lattea, situat la 2.823 de metri.
Administratorii spun că fix asta le-a fost strategia, spre asta s-au îndreptat multe investiții în anii din preajma Jocurilor Olimpice: să facă pârtiile cât mai accesibile pentru a atrage cât mai mulți turiști în zonă.
În schimb, absolut toată lumea se poate bucura de pârtii foarte puțin aglomerate. Sunt zone unde ești practic singur pe pârtie, mai ales în timpul săptămânii. Pare incredibil pentru cei obișnuiți cu traficul din Poiana Brașov, dar probabil e firesc pentru un domeniu atât de mare. Cea mai lungă coborâre te ține pe schiuri de-a lungul a 7 km!
Pârtiile sunt și întreținute excelent. Poate un mic plus pentru partea franceză, sau poate doar o aglomerație chiar mai mică acolo. Singurele momente grele pe pârtie au fost când am prins vreme oribilă (ninsoare și vânt) sau după o noapte de ninsori abundente continue, când pârtiile n-au putut fi bătute la timp pentru ziua de schi. Atunci când vremea le-a permis oamenii și-au făcut însă absolut impecabil treaba.
N-am avut nevoie, dar administratorii domeniului spun că 50% din pârtii sunt asigurate cu zăpadă articială, iar în anii următori milioane de euro se vor duce în a extinde și optimiza sistemul de producere a zăpezii, ținând cont de zăpada naturală tot mai rară în ultimii ani.
INSTALAȚIILE
Tocmai din cauza investițiilor în zăpada artificială a trecut în plan secund modernizarea instalațiilor de transport pe cablu. Și e necesară în mod evident. Instalațiile nu sunt expirate, nu vă imaginați telescaunele de lemn din categoria “Predeal”. Asigură însă doar minimul de confort, inclusiv gondolele. Majoritatea sunt telescaunuri, doar câteva zone fiind urcate cu teleschiuri.
Din fericire, nici instalațiile nu sunt aglomerate. Într-o săptămână am stat de două ori la coadă, la ora de vârf a dimineții (10-11). O dată vreo 20 de minute la o gondolă, altă dată vreo 10 minute la un telescaun. În rest, sub un minut.
MARCAJELE
Groaznice. Ai zice că ești în Italia. Oh, wait. Nu te baza prea mult pe hartă sau pe semnele de pe pârtie. Când au nume, când au numere, când nu există deloc. Bețele care marchează pârtiile sunt ok, dar atfel e confuză rău orientarea.
Dacă ai suficient timp și vreme bună, te prinzi rapid de sistem. În zona italiană există patru părți principale: Sestriere, Pragelatto (pe un versant), Sauze d’Eoux și Sansicario (pe celălalt), fiecare cu telescaunul ei principal. Cesana si Claveire sunt mai degrabă zone de legătură către Montgenevre, unde parcursul pârtiilor e cumva circular.
PREȚURILE
Ca medie, par mai mici ca în Austria. Pentru skipass e cel mai evident: 37 de euro pentru o zi în partea italiană a Via Lattea, 48 de euro pentru întreg domeniul. Recomand însă varianta întreagă doar pentru o zi, maximum două, în care să parcurgi tot domeniul. În rest, e bine să te concentrezi pe zona preferată.
Închirierea schiurilor e mult mai ieftină ca în Austria, iar oferta e suficient de variată.
Oferta de mâncare și băutură pe pârtie, inclusiv la apreski, nu pare cea mai grozavă. Prețurile sunt similare, dar oferta pare mai bună în alte părți.
Prețurile la hoteluri variază prea mult în funcție de perioadă ca să dau un verdict, dar la prima vedere par sub medie. Hotelurile pe care le-am văzut nu sunt grozave, dar oferă condiții decente. Villaggio Olimpico este ideal pentru cei care preferă apartamente, cu o mică bucătărie. Sunt convins că există și condiții mai bune decât cele am stat eu, un exemplu fiind Club Med din Pragelato, pentru am fost doar în trecere.
Seara, Sestriere pare un orășel pustiu. Dacă nu ești cu un grup nu pare că ai putea găsi mari distracții, deși există baruri, cluburi, restaurante. Gargote pare o opțiune bună atât la cină, cât și pentru apreski. La fel și clubul Tabata. Mulți turiști își petrec însă seara în hoteluri, cel puțin cele mari oferind programe speciale, inclusiv pentru copii.
CONCLUZIA
Recomand Sestriere și, implicit, toată zona Via Lattea, în special pentru schi. Și cam despre asta este vorba în primul rând, nu?
Fotografii (impecabile) realizate exclusiv cu noul meu Samsung Galaxy S7.
Luciane, spune-mi si mie, te rog, daca poti, de ce mi se banneaza sistematic comentariile pe PROSPORT.RO ? ? ? Pe cine am DERANJAT ? ? ?
Nu pot, nu mai lucrez de vreo doi ani la Prosport 🙂
Domnule Lipovan, urmăresc cu interes emisiunile de pe sport.ro. în legătură cu subiectul suporterilor care nu mai vin la stadion consider ca sunt următoarele probleme
1)Marketing 0
2)Media nu încurajează oamenii sa meargă la meci
3)Cele mai tari campionate din lume sunt super mediatizate și lumea vine
4) Jocurile de culise. Niciun om nu vorbește despre asta.niciun om de presa , la ce va e frica?
5) infrastructura. Hai fraților sa ii împingem de la spate. Cu 100.000 de euro cat câștiga un jucător de fotbal care nu joaca deloc fotbal poți face câteva retușuri foarte frumoase unui stadion.
Sper sa tratezi aceste subiecte cu invitații tai. Bafta.
P.S: nu prea găsesc cum sa va contactez decât prin comentarii