Written by 3:34 pm Sport • 4 Comments

Biletele la Steaua, mai ieftine decât abonamentele la Rapid. Steaua n-a pierdut brandul, a renunțat la el…

Din paradoxurile fotbalului românesc. Steaua și Rapid sunt două echipe care prezintă și două dintre cele mai importante branduri ale fotbalului românesc. Steaua e aproape triplă campioană consecutiv, stă fără probleme pe primul loc, nimeni nu se îndoiește, nici măcar Rapidul, că Steaua va ieși campioană. Rapidul e la polul opus. Pe ultimul loc, abia promovată și virtual retrogradată.

Și totuși…

Rapid a pus în vânzare abonamente pentru retur. Cel mai ieftin costă 70 de lei, la peluză. Steaua a pus în vânzare bilete pentru meciul cu Astra, din semifinalele Cupei Ligii. Cel mai ieftin costă 5 lei, la peluză. Steaua va avea 8 meciuri în retur acasă, deci ar ajunge să coste 40 de lei toate. Rezultă, printr-o matematică simplă, că biletele la Steaua sunt mai ieftine decât abonamentele la Rapid, deși logica abonamentelor, chiar fără a ține cont de situația celor două echipe, este să fie mai ieftine decât suma biletelor pentru aceleași meciuri.

Posibil ca la Steaua să se mai scumpească biletele, deși puțin probabil. Meciul cu Astra din semifinalele Cupei Ligii e unul important, cu o echipă de top, într-o fază superioară a competiției. Chiar dacă până la urmă, punând un meci cu Dinamo mai scump, biletele Stelei ies ceva mai scumpe, paradoxul rămâne. O echipă cu un potențial uriaș de marketing se ”vinde” mai ieftin decât una în criză.

Până la urmă nu e de criticat neapărat strict faptul că Steaua le oferă fanilor acces mai ieftin la meciuri. Sunt vremuri grele. Ce-i drept, la fel de grele, dacă nu mai grele, sunt și pentru rapidiști. Dar paradoxul aceste vorbește perfect despre haosul din jurul brandului Steaua. Nu vorbesc despre club, despre fotbalul propriu-zis, acolo Steaua stă bine. Cel mai bine. Dar pentru cine face performanța? Exclusiv pentru conturile patronului?

Clubul nici n-a pierdut sigla către Ministerul Apărării de fapt. Nici nu era nevoie de un proces pentru asta. Clubul a renunțat de bună voie la siglă, la imagine, la brand, la tot ceea ce compune noțiunea de marketing. Și-a vândut simbolurile la prima strigare. Probabil din acest motiv nici nu pare a lupta prea mult pentru recuperarea siglei. A ignorat ani de zile procesul, a schimbat fără rețineri acum numele și sigla, pare că s-ar simți foarte bine și fără ele.

Steaua face performanță pe teren în continuare. Dar, dincolo de conturile patronului, cine se va mai bucura pentru ele? În ritmul ăsta, cu tot respectul pentru cei care insistă să fie în tribune alături de echipă, Steaua va ajunge să-i plătească pe oameni să vină la stadion… Ceea ce e realmente absurd ținând cont de ce reprezintă Steaua și câți fani are.

Visited 3 times, 1 visit(s) today
Etichete: , , , Last modified: februarie 15, 2015
Close Search Window
Close