Written by 6:58 pm Sport

Starea la zi a sportului mondial

Am avut un weekend mai pe modul canapea, așa că am stat cu ochii pe televizor, deci pe sport. Cum fotbalul la nivel de club a lipsit aproape total, m-am uitat la altele și am tras concluzii personale. Cea mai importantă e cea pare o știți cu toții de fapt: fără spectatori, sportul profesionist, așa cum îl știam, poate trage oboloanele încet-încet…

Turul Franței

Am prins puțin duminică. Franța arată la fel de frumos, păcat că nu prea poate fi vizitată acum. Transmisiunea impecabilă, comentariul lui Manolo bun, păcat că din competiția efectivă tot nu înțeleg mare lucru – ore întregi de pedalat pentru o iluzorie luptă finală.

Formula 1

Încă urmăresc, dar mă întreb chiar și eu de ce o fac. De câțiva ani Formula 1 se joacă în calificări și la boxe. Singurul lucru mai artificial decât stimularea competiției din F1 cu acel DRS este înjumătățirea punctelor în Liga 1. Duminica asta a fost totuși ceva mai interesant, chit că din greșeală și tot la boxe – greșeala lui Hamilton de a intra la boxe când aparent nu avea voie. Și aici însă transmisiunea TV e din ce în ce mai bună, aproape că nici nu mai trebuie să te uiți la cursa efectivă la câte informații și imagini ai pe ecran.

Cupa României la handbal

Am văzut teoretic meciul meciurilor din handbalul feminin românesc – Vâlcea – CSM București. Cu trofeul pe masă, chiar două. Refuz să cred totuși că acela este nivelul la care s-a ajuns. Mă gândesc că de vină e pauza uriașă din competiții. Să marchezi doar 7 goluri într-o repriză întreagă a unui meci e ceva. Să marcheze doar 7 goluri într-o repriză o echipă, iar în cealaltă repriză cealaltă echipă, e probabil nemaiîntâlnit la un asemenea presupus nivel.

Naționala României

Aia mică e încă bine. Aia mare pracă joacă mai bine, dar face egal, având un jucător în plus, cu o echipă situată chiar mai jos decât ea. Deci nu s-au schimbat prea multe. Dacă întrebi 100 de români cine a jucat în meciul cu Irlanda de Nord o să afli fix 100 de răspunsuri diferite.

Celelalte naționale

Am văzut multe dintre rezumatele Nations League. Au fost câteva goluri frumoase, dar pe stadioane goale până și golurile sunt triste.

US Open

Nu am văzut foarte multe meciuri, dar e elocvent faptul că până și pentru cei mai împătimiți fani cel mai important moment e excluderea lui Djokovici din competiție.

Și cu asta le-am cam acoperit pe cele care s-au reluat. Ce să mai zic? Să revină Liga 1, că măcar acolo suntem obișnuiți fără spectatori…

Foto: Facebook Le Tour de France

Visited 17 times, 1 visit(s) today
Etichete: , , , Last modified: septembrie 7, 2020
Close Search Window
Close