Spectacol pe trambulină, petrecere uriașă în jurul ei. Cum e la o etapă de sărituri cu schiurile

În față e scena. În jurul ei, 20.000 de oameni cântă, dansează și flutură permanent steaguri, mii de steaguri. DJ-ul e foarte, foarte bun. Alternează germana cu engleza ca să țină în priză toată lumea și face o atmosferă superbă. Poate nu vă vine să credeți, dar fără să zică nici măcar o dată “icari moderni”! Toată lumea știe despre ce e vorba: ultima etapă a Turneului celor 4 Trambuline, la Bischofshofen, în Austria.

Excursia mea la schi în Valea Gastein s-a suprapus cu acest veritabil eveniment al sporturilor de iarnă. Am ajuns în jumătate de oră cu trenul, iar spectacolul a început imediată după coborârea din tren. Centrul orășelului cu vreo 10.000 de locuitori e la mică distanță de gară. Trambulina de sărituri de sărituri se vede din orice ungher al localității. Eclipsează chiar și frumoasa biserică Maximilian.

Pe 6 ianuarie, în fiecare an, orașul se transformă într-o uriașă petrecere. Aș îndrăzni să spun că în restul anului doarme, nu pare a se înâmpla altceva. Se odihnește pentru petrecerea de la etapa de sărituri cu schiurile, eventual visează la un austriac învingător.
Petrecerea nu are loc doar la trambulină. De fapt, la trambuline, pentru că sunt trei, una lângă alta, de diferite dimensiuni. Centrul e cucerit de toate națiunile sporturilor de iarnă. Pe scene improvizate cântă muzica, lumea dansează, bea bere și vin la suprapreț și flutură steagul țării pe care o reprezintă.

DSC_0733

Te simți de parcă ești prieten cu toată lumea. Nu pare a exista nici măcar noțiunea de incident, deși e vorba de “galerii” rivale.
Drumul până la trambuline e parcurs cu încetinitorul. Austriecii pun la cale bariere pentru a evita îmbulzeala fix la porți. Oamenii ascultă cuminți și, eventual, profită de pauze pentru a mai lua o bere sau un pahar de vin.

Vreo 20.000 de oameni pătrun până la urmă la timp în zona de concurs. Majoritatea sloveni, aduși de performanțele lui Peter Prevc. Nici austriecii n-au șanse cu ei, chiar dacă sunt gazde. Slovenii par că l-ar vota și președinte pe Prevc. Când sare el nu mai auzi și nu mai vezi nimic. Sute de steaguri stau între tine și trambulină. E singurul moment de lipsă a “vizibilității”, dar nu se supără nimeni, atmosfera e incredibilă. Am văzut rar stadioane de fotbal atât de frumoase, dar și prietenoase în același timp. Altfel, cam din orice punct săriturile se văd decent. Sigur că între biletul de 15 euro și cel de 55 este o diferență, dată în special de distanța față de trambulină, dar și plasarea laterală, de unde nu vezi bine plecarea sportivilor. Aterizarea se vede însă foarte bine cam de oriunde, iar organizatorii te ajută să înțelegi totul ca acasă: ai și un ecran uriaș cu transmisia TV, tabela cu rezultatele e și ea gigantică, iar liniile ajutătoare sunt trasate chiar pe trambulină, nu doar la televizor. Pozele probabil nedreptățesc experiența, care e excelentă.

În schimb, acasă n-ai aproape deloc atmosfera de acolo, iar asta face să merite prezența la locul “faptei”. Pentru că despre asta este vorba în primul rând: despre cum te simți, înainte de ce vezi exact. Înțelegi mai bine, mai exact competiția de acasă, dar o simți unic acolo, chiar și atunci când deznodământul sportiv e destul de previzibil. Sau mai ales atunci când e așa. Iar astăzi sportul este despre a te face să te simți bine în primul rând, este entertainment. And that’s entertainment! Pe cuvânt! Sigur că nu lipsește nici discursul primarului localității, dar în general e vorba despre a face spectacol.

Am profitat și de vremea bună. Am stat mai bine de trei ore la trambulină, dar n-am simțit frig deloc. Nici dacă ar fi fost mai rece nu cred că l-am fi simțit. Vinul fiert se vinde fără probleme și fără restricții. Și cu alcool, la fel și berea. Și în cantități considerabile. Austriecii, nemții profită de parcă tocmai s-ar fi ridicat prohibiția în zonă, iar asta e singura distracție a secolului pentru ei. Destui o iau razna, dar organizatorii au zeci de ambulanțieri care se plimbă permanent prin mulțime, extrag oamenii cu probleme și îi duc la centrul de… trezire.

Competiția se derulează rapid. Austriecii și nemții se fac auziți, dar știu că n-au șanse la trofee. Norvegienii n-au venit așa de mulți sau sunt mai tăcuți. Slovenii v-am spus că domină nu doar competiția, ci și decibelii. Aprind și torțe. Dar toți o iau razna când sare Noriaki Kasai. Știam că japonezul care sare încă bine de tot la 43 de ani e o legendă, dar nu îmi închipuiam că e chiar atât de iubit și respectat. Nu știu cum simte el, dar pe mine m-ar fi trecut fiorii de la urale mai mult decât de la priveliștea amețitoare de pe trambulină.

Apropo de trambulină… N-am putut urca în vârful ei, care pare și pe viu departe și sus rău de tot. În plus, pare și mai abruptă decât de la televizor. Iar săritura, fără slow-motion-ul de la reluările TV, îți rămâne întipărită în minte și pe retină drept mult mai rapidă.

Astea sunt secvențele cu care rămân după prima experiență pe viu la o etapă de sărituri cu schiurile. Imagini care au reușit, în sfârșit, să-mi înlocuiască din minte sunetul strident de limbaj de lemn care include la fiecare săritură obligatoriu “icar modern”, “grafică electronică”, “locul de onoare” și, de patru ori pe an, “competiția de la cumpăna dintre ani”.

De la depărtare
De la depărtare
Cea mai mică dintre cele trei trambuline
Cea mai mică dintre cele trei trambuline
Pregătirea zonei de aterizare
Pregătirea zonei de aterizare
Liftul si tabela principală
Liftul si tabela principală
"Tribuna" VIP
„Tribuna” VIP
Cea mai originală dotare a unui fan
Cea mai originală dotare a unui fan
DSC_0752
Macara TV
Zona cu cele mai ieftine bilete
Zona cu cele mai ieftine bilete
Aterizare "corectă"
Aterizare „corectă”

Un comentariu la „Spectacol pe trambulină, petrecere uriașă în jurul ei. Cum e la o etapă de sărituri cu schiurile”

  1. Pingback: Cum e la o etapa de sarituri cu schiurile! SHOW TOTAL pe trambulina, spectacol in jurul ei! | AsBet.ro

Lasă un răspuns