Revoluția din Liga I, explicată grafic: ce se întâmplă cu jucătorii străini

Conform ultimelor informații pe care le am, aprobarea schimbărilor majore din fotbalul românesc se află pe ultima sută de metri. LPF lucrează cu FRF pentru finalizarea lor, urmând a fi aprobate cât de curând în Comitetul Executiv al FRF. Pare-se că decizia e să se aplice (aproape) în totalitate chiar din sezonul viitor, 2015-16, deși e vorba de schimbări majore și destul de greu de implementat privitoare la limitările din lot.

Ca să înțelegeți mai ușor ce se întâmplă, am reprezentat grafic noutățile. Plus, via site-ul LPF, niște statisticii despre jucătorii străini, cei mai afectați de această decizie. Una peste alta, mi se par niște idei foarte bune, greu de implementat și verificat însă, motiv pentru care păstrez niște rezerve cu privire la implementarea chiar din sezonul viitor, fie și cu amendamentul prevăzut (6+2, în loc de 4+4 în primul sezon).

În altă ordine de idei, cei care se ocupă de modificări sunt convinși că ele vor fi aprobate fără probleme, deși multe cluburi se bazează acum pe străini.

P.S.: Îi rog pe cei care, eventual, preiau imaginea să citeze corect sursa

REGULI

13 comentarii la „Revoluția din Liga I, explicată grafic: ce se întâmplă cu jucătorii străini”

  1. comyno_milan92@yahoo.com'

    Pai astea sunt reguli normale, regasite in majoritatea campionatelor puternice din Europa. E foarte bine, sper sa se implementeze cat mai repede.

  2. valean1@yahoo.com'

    Sunt idei impartite, Unii spun ca o sa fie un campionat foarte slab dar ca or sa creasca jucatorii romanii , unii spun ca o sa fie un campionat mai echilibrat dar ca sa cresti jucatorii , trebuie sa joace cu jucatori mai buni ca ei , daca joci numai cu jucatori mai slabi , te plafonezi si ca e bine pentru nationala ca o sa vada selectionerul mai multi jucatori romani. Chestia e ca or sa vina mai multi europeni , straini tot or sa fie , doar daca nu pun o conditie in primul 11 cati straini sa joace . De unde aduci Brazilieni , argentinieni care au jucat 3 meciuri la nationala (mare)?? poate pe la juniori au mai prins ca si noi am avut jucatori la u15,u17 si nu au jucat dupa nici macar in liga 1 . Schimbari trebuiesc facute pe partea financiara, sunt cam mari taxele la vanzare si la salarii si oamenii nu prea investesc , sa vedti cate echipe sustinute de consiili judetene sunt si cate cu patroni.

  3. NEJNEC_DANIEL@YAHOO.COM'

    Sunt sigur ca se pot gasi jucatori extra comunitari care sa joace in Romania dar acestia nu vor veni pentru salarii de 5000-10000 de euro.In Romania nici nu se investeste in fotbal.Daca cei de la Steaua se plang ca Iasiul a cerut enorm de mult pentru Cretu pentru un jucator de nationala..atunci ce asteptari sa mai avem de la alte echipe.In 2007 Steaua era c-am de aceiasi valoare ca si Basel.Unde e Basel si unde e Steaua?

    1. valean1@yahoo.com'

      sunt 17 jucatori straini si 8 romani , crezi ca schimba cu ceva?? doar cu cei extracomunitari ii loveste ca tre sa aibe selectii la nationala, deci nu mai pupam noi argentinieni, columbieni si brazilieni in romania

  4. perseu_life@yahoo.com'

    Da …e clar o greseala.Sunt de acord cu limitarea strainilor din Liga1 dar nu cu exterminarea lor…e o diferenta!Acum ce facem?Suntem mai catolici ca ..papa..si am trecut dintr-o extrema in alta!Dacapana acum fotbalul romanesc de pe prima scena si nu numai se scalda in jucatori extracomunitari slabi de acum o sa avem jucatori comunitari si romani slabi…si care e diferenta? Creed ca era de ajuns sa se adopte regula ca jucatorii extracomunitari sa aiba macar o convocare la nationala lor!Cand in tot campionatul ai jucatori romani in stare sa faca un dribling pe care ii numeri pe degete..parca n-ar trebui sa te grabesti sa extermini extracomunitarii …ci doar sa-i triezi!-))…Si inca ceva…de ce toate tarile dau cetatenie strainilor f buni care joaca in tara lor ..si ii iau in nationala…si noi nu putem?

    1. perseu_life@yahoo.com'

  5. Pingback: Si la asta ma refeream cand am spus ca in fotbal trebuie sa iei deciziile dificile” a spus Ramos, citat de Marca. – smd-albiladi

  6. Pingback: Si la asta ma refeream cand am spus ca in fotbal trebuie sa iei deciziile dificile” a spus Ramos, citat de Marca. – My Blog

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.