Știți ce e impresionant la Jean Michel Jarre? Nu neapărat ceea ce face el astăzi, deși, la 68 de ani, ar trebui să impresioneze măcar energia pe care o degajă după mai bine de 40 de ani pe scenă. Spectaculos e însă sigur faptul că el face astăzi practic ceea ce făcea și acum 30-40 de ani. Ecranele sunt poate mai luminoase, laserele mai puternice, aparatura lui are touchscreen, playlist-ul e actualizat, dar, în mintea mea, e același lucru pe care eu îl descopeream în anii ’80-’90, iar Jarre îl făcea deja de-o vreme.
Mi-a rămas în memorie ziua în care am rămas cu gura căscată când am văzut imaginile faimosului concert de la Houston, din 1986. De aceea l-am fixat reper când am ales titlul “30 de ani mai târziu”. Știam deja cuvintele din intro pe de rost de pe casetă. Memorasem cântecele așa cum faci cu versurile altor cântăreți. Știam ordinea, recunoșteam imediat dacă e un Oxygen, un Rendez-Vous sau un Equinoxe.
Am o satisfacție personală că preferata mea, Deuxieme Rendez-Vous, s-a transformat în cel mai spectaculos moment live, celebra harpă laser. Harpă care n-a lipsit nici la Cluj, chiar dacă pe melodia Time Machine.
La Cluj, în Electronica World Tour, am văzut un Jarre energic în ciuda vârstei, pasionat și azi de ceea ce face, poate doar puțin prea preocupat să obțină recunoașterea publicului. E adevărat, sala a fost de asemenea natură amenajată, integral cu locuri pe scaune, încât publicul n-a fost foarte activ decât când oamenii de ordine au permis accesul oricui lângă scenă – chiar și celor din alte zone, care plătiseră mai puțin de jumătate față de cei din primele rânduri, care au ajuns să nu mai vadă nimic; o decizie contestabilă dacă mă întrebați pe mine, care am profitat abia spre final de ea. Încurajat de zecile de oameni care o făcuseră deja, mi-am părăsit și eu locul din lateral stânga pentru a sta ultimele melodii în fața scenei, la doi pași de vedeta serii. A meritat, recunosc, impactul scenei era cu totul altul din față.
Mi-a plăcut că a învățat câteva cuvinte în limba română, dar mi s-a părut prea mult să considere România un loc special, sunt convins că e la fel peste tot. N-a dat niciun moment impresia că iese din scenariul concertului – ceea ce nu e neapărat rău. Nu m-a surprins, dar n-a făcut-o nici neplăcut. Așa cum spuneam și la început, pânâ la urmă asta e cu adevărat impresionant – ca patru decenii mai târziu Jean Michel Jare face fix același lucru. Gândiți-vă ce făceați voi acum 40 de ani? Sau, în funcție de vârstă, 30 de ani sau 20. E comparabil cu ce faceți acum? Lumea s-a schimbat enorm, Jarre era deja schimbat de atunci.
Mai vreau doar să remarc noua Sală Polivalentă din Cluj. Am vizitat-o pentru prima oară și e fix ceea ce trebuie. Acces ușor, locuri suficiente și comode, vizibilitate bună, servicii bune. Jenant că Bucureștiul nu reușește să aibă ceva la acest nivel și nici nu va avea destui ani de acum încolo.
