Am fost plecat o săptămână (o să revin la asta, e vorba de schi oricum, deci nu cred că e chiar așa mare așteptarea :)). Dar ca să înțelegeți de unde provine întârzierea apriției acestor statistici, de care știu că vă era foarte dor, după succesul repurtat de cele pentru etapele 18 și 19.
Etapa a 20-a a fost a treia de la coadă ca număr de goluri marcate, doar 15! Mai puține s-au marcat doar în etapele 16 (13 goluri) și 10 (14 goluri). Media de goluri pe meci a fost de 1,67. Într-un singur meci, ASA – Dinamo, s-au marcat mai mult de două goluri, acolo fiind și un frumos 2 pauză, 1 final.
În etapa a 21-a, am revenit la o medie peste 2 goluri / meci, mai exact 2,11, în condițiile în care media întregului campionat e de 2,34 goluri / meci până acum. Ca o curiozitate (destul de rară), s-au marcat mai multe goluri cu piciorul stâng. Și cu capul s-au marcat destul de multe goluri (5), iar cele 4 din afara careului sunt mai multe decât media obișnuită.
Vă rog să reclamați eventualele erori, m-am grăbit că începe încă o etapă deja.