INFOGRAFIC La ce cablu să te abonezi în funcție de ce sport vrei să vezi

Dacă te interesează doar Liga 1, opțiunile sunt aici și aici. Dacă vă interesează mai multe competiții / sporturi, am făcut o diagramă Venn (pe modelul Babb) care să vă lămurească ce și cum are fiecare cablist în parte, în exclusivitate sau la comun cu alții. M-am limitat la Romtelecom (Dolce și Nextgen), RCS-RDS (adică Digi Cablu și Digi Satelit) și UPC (cablu și Focus Sat), adică vreo 70% din piață. Nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că intersecțiile reprezintă ce au în comun doi sau toți trei dintre cabliști.

cablisti

N-am inclus competiții cu periodicitate mică (Mondiale, JO etc) și nici cele cu audiențe mai mici, mai ales dacă oricum sunt disponibile tuturor (tururi cicliste, snooker etc). Tenisul e ceva mai greu de împărțit, sunt turnee diferite, în funcție de categorii, pe mai multe canale. Majoritatea turneelor de Mare Șlem se văd pe Eurosport (3 din 4 anul ăsta), doar Wimbledon a fost exclusiv la Digi, deci în rețeaua RCS. Turnee feminine sunt mai multe la Dolce, masculine – Masters 1000 la Digi, ATP 500 la Dolce.

UPC n-are nimic în exclusivitate. Are însă în comun doar cu Romtelecom partea de Liga I și Cupa Ligii.

Dolce are ceva mai multe exclusivități pe fotbal (meciuri din Premier League și Bundesliga), Digi are în plus Spania.

Meciuri din Bundesliga și Premier League sunt și pe Eurosport (deci accesibile tuturor), și exclusiv pe Dolce, de aceea siglele apar în ambele zone ale diagramei. La fel, meciuri din Liga Campionilor și Europa League se văd și pe TVR, respectiv ProTV (Astra), dar majoritatea sunt exclusiv pe Digi și Dolce (inclusiv Steaua în Europa League).

Pe alte sporturi, Digi are ceva mai multe exclusivități (baschet, handbal, Moto GP), dar și Dolce are NBA și Formula 1.

Deci, ce alegeți? Sau ce ați alege acum dacă ați schimba?

38 de comentarii la „INFOGRAFIC La ce cablu să te abonezi în funcție de ce sport vrei să vezi”

  1. grigodan84@yahoo.com'

    sunt din iasi la Rds si nu prind meciurile din Premier league pe eurosport de fiecare data cand e meci si dau pe programul asta ..am ciclism snooker…numai meciul nu de ce ? mentionezi ca ar trebuie sa il vada toti.

      1. kosty_09@yahoo.com'

        Salut Lucian..Sa stii ca aceeasi problema o am si eu..In program scrie ca este Premier League si cand dau pe Eurosport este snooker,tinand cont ca el este dat in grila de program la ei pe site ca fiind televizat pe Eurosport2 sau 1..Mentionez ca tot la Digi sunt si eu…

    1. gaby_ciuca@yahoo.com'

      Pentru ca meciurile sunt pe eurosport romania. Daca te uiti pe eurosport hd, astia au emisia de la eurosport international, iar eurosportul transmite meciurile din anglia doar pentru anumite tari. Treci pe eurosport romania!

  2. andrei.lucan@facebook.com'

    Lucian, dar Sport.ro de ce nu transmite si el un campionat acolo??cum au facut sezonul trecut cu Olanda, cu tot respectul pentru voi toti de la Sport.ro, dar voi mai mult va strangeti acolo in studio vorbiti de fotbalul pe care il vedem la altii, dar la voi nu prea vedem…

  3. dumaflaviu@yahoo.com'

    Eu am grila de programe de la romtelecom( next gen). Cred ca din punctul meu de vedere e cel mai rentabil si plus de asta, prinzi aproape tot mai putin DIGI.

  4. curicim@gmail.com'

    Eu am RDS si Smart Tv.Vad tot ce are RDS plus Liga 1 prin aplicatia Seenow de pe tv, aplicatie care mie imi merge ireprosabil.Deci am acoperit cam totul.

    1. adikik8@yahoo.com'

      Într-adevăr combinația asta e perfectă. Smart TV + Seenow + Rcs Rds. Doar că nu e pentru toată lumea. La Seenow plătești 5€ pe lună și ai acces la liga 1 în HD pe Smart TV plus pe PC și smartphone. Și mai e o chestie mișto, în afară de Look Tv HD și Look Plus HD găsești toate meciurile înregistrate.

  5. szabo.david19@yahoo.com'

    Din punct de vedere calitativ dar si cantitativ, alegerea perfecta este RCS & RDS, fara doar si poate. Se transmit nenumarate sporturi la nivel national, ai parte de fotbalul superior in ceea ce priveste dragul continent european si toate astea fara ca difuzarea sa fie oprita de reclame banale in timpul meciurilor. Pierzi liga 1?! Defapt nu pierzi nimic! Pierderi au fost UTA Arad, Poli Timisoara si FC Bihor, ca sa vina din urma Corona, Chiajna si cine stie poate si Berceni 🙂

  6. asdf@fsd.ro'

    Nu stiu cat de relevant este graficul. In principiu la cat sport sa uiti intr-un weekend? Nu cred ca sunt multi care isi aleg cablistul in functie de ce competitii sportive dau. Mai toata lumea se uita la fotbal si cei mai multi se uita la 1-2 meciuri din campionatul intern. Cred ca sunt pitini cei care consuma mai mult sport de atat.

  7. nuconteaza@yahoo.com'

    Raspuns pentru comentariile de mai sus referitoare la absenta Premier League de pe Eurosport la Iasi (si nu numai). Pe platforma prin satelit a RCS-RDS nu se retransmite postul Eurosport Romania, ci Eurosport International, motiv pentru care meciurile din Premier League nu se vad. RCS-RDS da Eurosport cu Premier League doar pe abonamentele de cablu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.