De astăzi, sunt în Franța pentru cel puțin 19 zile, majoritatea undeva lângă Paris. Este cea mai importantă competiție la care lucrez pentru televiziune și cu atât mai importantă cu cât televiziunea pentru care lucrez acolo, ProTV, este deținătoare de drepturi, sau UBP cum le place celor de la UEFA să zică, adică UEFA Broadcast Partner. Despre ce înseamnă asta însă altădată pe larg, tot aici, pe blog. Aici unde voi încerca să povestesc tot ceea ce trăiesc și lucrez în Franța, tot ceea ce nu încape în ceea ce voi transmite zilnic pe ProTV, pe sport.ro și pe www.sport.ro. În format text, foto, video, din Facebook, Twitter, Instagram și altele.
Este probabil și cea mai importantă competiție la care lucrez în cam 16 ani de presă. Pasiunea mi-a rămas la fel și astăzi. Și emoțiile. Și nu e vorba de faptul că la ora actuală Parisul este unul dintre locurile cele mai periculoase în care să te afli. Prefer să nu mă strezes cu lucruri pe care chiar nu pot să le controlez sau influențez. Cred oricum că atenția e atât de mare pe acest turneu final încât e greu să fie ținta unor atacuri majore, cel puțin în locurile unde se desfășoară efectiv competiția. Va fi, în medie, un om de securitate la fiecare 50 de spectatori. Riscul îmi pare mai mare în alte zone din oraș, metrou, gări, obiective turistice. Măsurile de securitate se anunță fără precedent, va fi un test pentru întreaga omenire din acest punct de vedere, dar eu cred că va fi trecut. Vedem și povestim de la fața locului.
Cred că România nu se face de râs acolo. E posibil să vorbească și dorința din mine, mai ales că dacă lucrurile merg bine îmi fac și meseria mai ușor, dar chiar cred că, în ciuda unei echipe care nu sună grozav, ea va scoate niște rezultate decente pe teren, chiar dacă sunt convins și că nu va face spectacol. Nu prea poate și, oricum, nici nu vrea. Nu vă îndemn să pariați pe asta, dar eu zic că băieții aceștia trec de grupe, ceea ce ar reprezenta o performanță bună, că altfel calificarea la turneul final nu se încadrează.
În altă ordine de idei, vă aștept și pe voi cu întrebări, păreri, dileme, critici, orice ați vrea să-mi transmiteți și/sau să știți de acolo, de pe teren, de la Euro 2016. Răspund garantat, chiar dacă poate nu întotdeauna voi fi prompt. Dacă ajungeți și la Paris, poate ne vedem și la o cafea.
“Eu zic că băieții aceștia trec de grupe, ceea ce ar reprezenta o performanță bună, că altfel calificarea la turneul final nu se încadrează.”
Eu as zice ca mai degraba dupa grupe incepe cu adevarat Euro, deci nu e asa o mare performanta sa treci de ele.
In alta ordine de idei, mult succes si ai grija de tine!
Sper sa nu fie tratata la misto cum o faceti cu UCL si UEL.