Elena. Cronica unei vieți în desfășurare – 2

Citește partea 1

Lumea asta e cu fundul în sus. Elena trăia, închisă într-un apartament, ieșind doar însoțită de câte un ”ceafă-lată” din când în când la o plimbare și doar dacă avusese mulți clienți – ca un premiu, deci -, în timp ce Carmen a solicitat de bună voie intrarea în această lume. Ea a ”activat” într-un ”club de putas” , din acelea de care e plină toată țara. Prostituția nu este nici legală, nici ilegală, în Spania. Este ”nereglementată”, așa că, la marginea acestei ambiguități au proliferat cluburile de acest gen, de cele mai multe ori patronate de șefi ai Poliției sau chiar primari. Pentru Carmen a fost un ”job”, liber ales, în care a avut suficientă libertate, spre deosebire de sora ei.

puticlub1

Într-un ”puticlub” lucrurile se desfășoară astfel: la parter e un club clasic, așa cum îl știm, cu muzică, un bar imens în centrul încăperii, cu oameni dansând sau savurând o băutură, cu dansatoare senzuale îmbrăcate sumar… Intrarea costa – nu mai știu cum sunt prețurile – între 8 și 50 de euro, în funcție de cât de ”select” era localul. De banii respectivi consumai la bar ce voiai în limita sumei plătite. Peste, plăteai suplimentar. În timp ce-ți savurai băutura în club, fetele – le recunoșteai ușor, toate fiind îmbrăcate într-un soi de ”uniformă” care le accentua formele și goliciunea – îți dădeau târcoale, ți se așezau în poală, îți susurau languros trivialități în urechi. Dacă îți plăcea vreuna anume, îi spuneai, te lua de mână și urcați la etaj, unde era un mini-hotel, alegeați o cameră și vă făceați de cap, contra-cost. Prețul îl stabileai cu fata. Ea împărțea banii cu patronii clubului, plătind pentru ”camera” pusă la dispoziție. Multe dintre fete aveau ”pești”, care-și cereau și ei partea, la finalul nopții ”de lucru”. Dar suficient de multe erau ”liber-profesioniste”, având de împărțit banii doar cu proprietarii localului. Carmen era una dintre acestea din urmă. Româncele oricum erau preferatele locului. Majoritatea erau cel puțin drăguțe, dacă nu chiar frumoase, învățau ușor limba, erau ”maleabile”, ”descurcărețe” și nu doar spaniolii, ci și ceilalți imigranți – englezi, germani, magrebieni – erau înnebuniți după ele.

elena2

Departe de această lume vicioasă, dar profitabilă, în care trăia Carmen numărându-și banii satisfăcută, se afla Elena. ”Casa de putas” în care era ținută captivă era un stabiliment care nu avea o imensă firmă luminoasă la intrare, care nu se afla pe marginea unei șosele naționale, ci activa într-o semiclandestinitate, în mijlocul unui cartier rău famat dintr-un oraș andaluz. Recomandările mergeau din client în client, iar programările se făceau la telefonul unuia dintre ”cerberi”. Elena vedea doar un mic procent din banii câștigați și, oricum, marea parte a acestora o trimitea acasă. În rest, parfumuri, creme, lenjerie intimă și orice mai avea nevoie primea de la ”stăpânii” care o cumpăraseră. Aceștia nu uitau să îi treacă toate aceste ”cadouri” pe nota de plată, la prețuri cel puțin triplate, de fiecare dată când se împărțeau câștigurile. Trecuseră deja vreo doi ani, iar Elena se obișnuise cu ideea. Își dorea doar să ajungă să devină suficient de neatractivă pentru clienți, încât să o aleagă tot mai puțini și, într-un final, să fie ”pusă pe liber”. O prostituată care nu aduce bani nu folosește nimănui. Or ea tocmai spre asta țintea…

Până atunci, însă, trebuia să ”amortizeze” investiția făcută în ea. Banii plătiți verișoarei sale. Suma nu părea să scadă, însă, oricâți bani câștiga. Mereu se adunau sume noi. I se adăugau ”chiria”, mâncarea primită, hainele, cosmeticele pe care le găsea în camera sa…

Norocul ei, dacă poate fi numit noroc, a fost un client ”fidel”, un spaniol între două vârste, timid, chel, unul dintre puținii care o trata respectuos, și care, cu timpul, se îndrăgostise de ea. Încet-încet, Elena, care nu mai avea încredere în nimeni de multă vreme, a început să i se deschidă, la rândul său. I-a spus, de-a lungul lunilor, de unde vine, ce i s-a întâmplat, cum a ajuns acolo, că nu are voie decât arareori pe afară și chiar și atunci, doar însoțită, ca un câine în lesă… Spaniolului i s-a făcut milă și, probabil, spera să o poată avea doar pentru el. A ticluit un plan. A povestit unui prieten drama româncei, prietenul său avea, la rândul său, prieteni în poliție… Au salvat-o într-una din acele scurte plimbări făcute seara, prin cartier. ”Cerberul”, speriat la vederea copoilor, a fugit cât l-au ținut picioarele, nu înainte de a-i șuiera printre dinți Elenei că o să plătească pentru asta. Era convins că ea plănuise totul.

elen4

Elena a ajuns în custodia poliției, a povestit totul, de-a fir a păr, despre vânzarea sa, despre condițiile din apartamentul respectiv, despre celelalte fete… Pe când au obținut mandat de percheziție, polițiștii au găsit apartamentul gol, însă. Cu toate acestea, s-a demarat o amplă acțiune de demantelare a rețelei de proxenetism căreia îi căzuse victimă Elena și, alături de ea, multe alte fete, unele chiar minore. Prostituția nu e ilegală în Spania, dar proxenetismul și traficul de carne vie, da.

Elenei i-a fost schimbat numele, i-a fost schimbată înfățișarea (păr vopsit, tuns, lentile de contact, o pereche de ochelari), a fost mutată într-un alt oraș, i s-a pus la dispoziție un nou apartament și a devenit unul din ”martorii sub acoperire” în procesul demarat împotriva unei rețele care – avea să se descopere ulterior – era printre cele mai extinse și periculoase din Europa. Pentru Elena au încetat doar partidele de sex impuse. În rest, viața ei nu a suferit îmbunătățiri. A schimbat orașul, dar oricum nu și-ar fi dat seama. ”Închisoarea” ei a devenit un alt apartament, plimbările au rămas la fel de sporadice, doar că acum nu o mai însoțea un interlop care-i inspira teamă, ci un polițist în civil, care, dintr-un motiv sau altul, se abținea să-i vorbească prea mult și o privea oarecum cu dispreț…

elen3

Cartierul prin care ieșea să ia aer, păzită, nu se deosebea prea mult de cel anterior. Aceleași blocuri, aceiași oameni pe stradă, aceleași magazine… Orașul era unul aflat la nici 200 de kilometri de celălalt, dar asta oricum nu o interesa câtuși de puțin. Pe cel care o ajutase să fugă nu-l mai văzuse niciodată, polițiștii nu voiau să riște nimic. Nimeni nu trebuia să știe noul ei nume și noua ei adresă. Nici el nu știa ce s-a ales de ea, unde a plecat, de ce a dispărut. În puținele nopți în care Elena putea adormi visa că foștii ei ”stăpâni” o găseau, o împușcau și o abandonau sub un pod. Auzise adesea amenințarea aceasta, poate de aceea o bântuia atât. Îl vedea pe ”cerberul” care o însoțise înainte să fie ”salvată”, amenințând-o cu moartea. Se trezea speriată, asudată, plângând…

– va urma –

Un comentariu la „Elena. Cronica unei vieți în desfășurare – 2”

  1. cristian.brehuI@digisport.ro'

    Misule firai al bolii cu cliffhangerele tale. Super trista povestea, dar vreau sa stiu mai mult!!

    Abia astept episodul 3.

    Sper ca intr-un final sa i se fi terminat chinul acestei fete.. #doamneajuta

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.