Written by 6:21 pm Schi, Turism

Cum schiezi bine și fără zăpadă (multă). O săptămână la Gastein

Iarna-i ușoară, omătu-i mic, se știe, așa că nu prea-i pe placul schiorilor iarna asta până acum. Am reușit totuși să schiez și anul acesta câteva zile. Cu “sprijinul” Ministerului Educației, care a schimbat vacanța din februarie, singura ofertă decentă și fezabilă pentru mine am găsit-o deocamdată tot în Austria, imediat după Revelion. Așa am ajuns în zona Gastein.

Day 2 #ski #gastein #badgastein #austria

A photo posted by Lucian Lipovan (@lucianlipovan) on

DRUMUL

Pentru prima oară am făcut drumul cu mașina. Și din acest motiv am ales zona Salzburg și nu mai îndepărtatul Tirol sau Italia, deși mi se pare mai bună pentru schi. Am plecat de la București, dar am stat câteva zile la Timișoara înainte de a pleca spre Austria. În total am parcurs peste 3.300 de kilometri, fără probleme, mulțumesc “bătrânului” Ford Focus care încă se ține foarte bine și a consumat decent, cam 7,5 la 100 de km. Odată ajuns la Timișoara, drumul s-a ușurat substanțial. Cei 900 de km rămași i-am parcurs fără oboseală, aproape integral pe autostradă.

Informativ, vigneta pentru Ungaria e vreo 10 euro și poate fi cumpărată inclusiv din România, de la benzinăriile Mol. Vinieta pentru Austria m-a costat 11 euro la o benzinărie din Ungaria, unde am plătit direct în euro (și am primit și restul). În ce privește benzina, în ciudat mitului, cel mai rentabil e să o luați din România. Cum nu poți face drumul dus-întors cu un singur plin, e bine să pui benzină în Ungaria, iar apoi în Austria, dar nu pe autostradă! Diferența dintre prețul benzinei în localități față de autostradă poate ajunge în Austria la 40%! Am plătit în jur de 1,04 euro pe litru pe drumurile secundare, respectiv 1,40 pe autostradă!

N-am prins nici măcar o aglomerație deosebită, nici pe bucata fără autostradă de vreo 40 de kilometri de la Bischofshofen până în zona Gastein. E drumul prin Zell-am-see / Kaprun – Mittersill – Fugen spre Innsbruck (unde se poate ajunge și pe autostrada ce trece prin Germania, pe la Munchen). Drumul acesta se bifurcă spre mai multe văi, inclusiv Gastein, unde am ajuns eu.

LOCUL

Provincia este St. Johann im Pongau, cu Bischofshofen cea mai mare localitate, undeva la 10.000 de locuitori, dar fără schi, doar cu sărituri. Valea Gastein e parte a acestei provincii. Locul e superb, dar parcă nu e la fel de spectaculos ca Tirolul. Majoritatea vârfurilor sunt în jurul a 2.200 de metri, cu excepția Kreutzkogel care te duce la 2.686. Există trei localități principale, în ordine, Dorfgastein, Bad Hofgastein și Bad Gastein, de unde drumul poate fi continuat spre Villach doar urcând mașina într-un tren special (cu care nu am fost).

DSC_0728

Bad Gastein e, vorba unui prieten, un fel de Herculane, doar că mult mai bine întreținut. Clădirile sunt mai degrabă nespectifice zonei montane, dar potrivite unei stațiuni mai cunoscute pentru băile și tratamentele cu ape termale pe care le posedă. În ziua în care am ajuns în Bad Gastein, orașul era practic pustiu. Nu cred că a fost o întâmplare.

DSC_0795

Bad Gastein (c) lipovan.ro

Bad Hofgastein e ceva mai mare, dar și mult mai frumos. Arhitectura e tipic montană, orașul e mai animat, opțiunile de petrecere a timpului sunt mai multe și mai variate. N-am știut asta înainte să merg, dar fix aici am rezervat hotelul, spre norocul meu, ba chiar și în centrul stațiunii. E vorba de Hotel Salzburgerhof, proaspăt renovat astfel încât condițiile să fie superioare celor trei stele pe care le are. Nu are zonă de spa / piscină, dar în rest cam tot ce-i trebuie, chiar dacă inclusiv camere ceva mai mici. Toate au însă balcoane, iar bonus e camera de jocuri, cu un aparat de darts, un PS4 și un xbox, toate gratuite.

DSC_0614

Bad Hofgastein / (c) lipovan.ro

DOMENIUL DE SCHI

În Valea Gastein sunt trei zone distincte de schi, fiecare cu ski-pass-ul ei. Fac parte din Ski Amade, domeniul care reunește 28 de stațiuni de ski și peste 700 de kilometri de pârtii. E destul de greu să ajungi în toate dacă nu cumva ești vreun milionar care-și permite să stea vreo două luni la schi.

gastein

Principalul domeniu din Valea Gastein e cel care leagă, pe schiuri, Bad Gastein – Angertal – Bad Hofgastein, fiecare cu zona ei de parcare / urcare. Doar aici am schiat, iar aici cel mai mult mi-a plăcut mai ales partea Gastein – Angertal. În total, sunt peste 170 de kilometri de pârtie. Cea mai lungă poate ajunge la 8 km. Chiar și în condițiile problemelor cu ninsoarea, cam două treimi din pârtii au fost deschise. Zona acoperită cu zăpadă artificială este foarte extinsă – n-o fi cea mai plăcută situație, dar nici nu mergi degeaba până acolo.

Dificultatea pârtiilor e… relativă. Multe din pârtiile roșii erau mai dificile decât m-am așteptat, iar cele negre mai ușoare decât m-am așteptat – una peste alta, o experiență faină pentru un schior mediu. Pârtiile albastre sunt majoritar cărări prin pădure, nu foarte late și deloc satisfăcătoare. Problema să complica după-amiaza, când, în special în zona Hofgastein, apăreau multe denivelări. În plus, aceea mi s-a părut cea mai aglomerată zonă. În alte părți au fost momente când am schiat și aproape singur pe pârtii importante.

DSC_0597

Angertal / (c) lipovan.ro

Există alte două domenii, legate bine prin skibus, dar în care n-am ajuns. Sportgastein te duce cel mai sus, dar e cel mai mic domeniu și, când am fost eu, cel mai puțin înzăpezit. Dorfgastein se leagă cu pe versantul celălalt cu Grosarl. Având skipass diferit, dar același preț, am preferat să rămân pe cel mai mare și mai “deschis” domeniu la ora respectivă. Altfel, cred că merită încercate și celalalte.

Instalațiile sunt moderne și foarte moderne. Din Hofgastein urci cu un funicular și cu o telecabină, care fac însă față bine și dimineața. Există și trei gondole principale pe pârtii, inclusiv cu stații intermediare.

PREȚURILE

Orientativ, pentru că detaliile le găsiți pe site-urile oficiale. Deși era sezon, din cauza lipsei zăpezii pentru mine s-a aplicat tariful de extrasezon – skipass-ul pe o zi a fost în jur de 45 de euro, față de 49. Pentru mai multe zile, prețul scade, dar nu semnificativ. O opțiune bună pentru cei care au mai mult timp și vor să descopere mai multe zone este Salzburg Super Ski Card.

complet ajunge la 15-20 de euro pe zi. Un fel principal de mâncare e 10-15 euro. O bere sau un vin fiert 3-4 euro.

ACTIVITĂȚI

Dacă vă cazați în zonă, primiți gratuit Gastein Card. Eu l-am folosit pentru a patina aproape gratuit (am plătit doar 2 euro pentru patine, pentru toată ziua!) și pentru transportul local (gratuit cu card-ul sau în echipament de schi). Există însă multe alte opțiuni, de la cățărări la schi fond, de la plimbări cu sania trasă de cai la aproape orice nebunie îți trece prin cap.

În fine, poate cel mai important – pentru că spuneam că zona e mai degrabă cunoscută pentru apele termale – există două centre SPA mari. Alpentherme e în Bad Hofgastein, iar Felsen Therme în Bad Gastein. Rezervă cel puțin 20 de euro pentru câteva ore acolo, iar pentru o zi întreagă, eventual și cu un masaj, depășești ușor 40-50 de euro.

În plus, Salzburg e la o distanță accesibilă pentru vizitat (o oră cu mașina sau cu trenul, 14 euro biletul de tren doar dus). Trambulina de sărituri cu schiurile din Bischofshofen, care pe 6 ianuarie găzduiește în fiecare an o etapă din Turneul celor 4 Trambuline, e un bonus obligatoriu dacă ai norocul să fii acolo în perioada aceea. Eu am fost, dar despre asta într-un episod viitor.

Visited 25 times, 1 visit(s) today
Etichete: , , , , Last modified: ianuarie 12, 2016
Close Search Window
Close