Cu Simona și Serena la US Open: cum e o zi ca spectator la turneul american

Cele șapte zile petrecute în această vară la New York s-au suprapus parțial cu turneul de tenis US Open. Era inevitabil să ajung acolo și bine am făcut. Le-am văzut în special pe Simona și Serena. Cum planificarea călătoriei a avut loc cu mult înainte, fără să realizez această suprapunere, în cele din urmă singura zi în care puteam ajunge sigur la US Open a fost joi, 1 septembrie. Citiți această relatare ținând cont și de faptul că vine după mai bine de 3.000 de kilometri parcurși cu mașina prin Statele Unite.

ashe

Evit să mă acreditez la evenimentele la care nu merg efectiv în delegație, prefer să stau în tribune, ca oricine, inclusiv ca mine atunci când am început să iubesc sportul. Văd destule meciuri de la masa presei, parcă mă bucur mai mult de ele în tribune. Așa că mi-am luat bilete. Cu vreo lună înainte, deși în cazul acesta aș fi făcut mai bine să aștept. De ce? În primul rând, operațiunea de a lua bilete oficiale din România e aproape imposibilă. IP-urile de România par blocate pe ticketmaster.com, cel care vinde biletele. Cel puțin eu n-am putut accesa de pe mai multe IP-uri, inclusiv de mobil. Am încercat și cu VPN, dar tot am dat peste dificultăți, așa că m-am reorientat. În general, folosesc viagogo pentru bilete, dar de data aceasta mi s-a părut mai ok oferta pe un nou site descoperit, ticketcity. Am luat două bilete, undeva în înaltul tribunei, în zona Promenade. Erau singurele cât de cât accesibile ca preț – cu tot cu taxele site-ului am plătit cam 90 de dolari pe un bilet care ar fi costat oficial 75 de dolari. De fapt, pe bilet am platit chiar vreo 70, dar restul au fost taxe. Biletul a inclus accesul la sesiunea de seară, pe terenul principal (Arthur Ashe). Acest tip de bilet permite însă accesul și pe orice alt teren, în limita locurilor disponibile.

Ulterior, cu o zi înainte, când am aflat că Simona Halep joacă fix joi, dar în sesiunea de dimineață, am mai luat un bilet. Eram deja la New York, mi-a mers ticketmaster, dar la acel moment s-a dovedit mult mai ieftin să cumpăr tot de pe ticketcity! Concluzia mea a fost că, în momentul în care se anunță meciurile, prețurile la bilete pot scădea, așa că merită să aștepți, cel puțin pentru meciurile din timpul săptămânii, din primele tururi, sigur găsești bilete ok. În timp ce oficial mai erau disponibile doar cu 100 de dolari, pe ticketcity am găsit cu aproximativ 50 de dolari, iar pentru sesiunea de seară, la care aveam deja bilet, se găseau și cu 35! Sesinea de dimineață începe la ora 10, cea de seară la ora 19, iar accesul e permis cu o oră înainte. În criză de timp, oamenii își vând biletele și mai ieftin decât le-au luat probabil la primele tururi. Și totul este legal – anunțul de la US Open spune doar că vânzarea de bilete e interzisă pe o rază de 500 de metri în jurul terenurilor, conform legilor locale, atât.

trenuri

Ok, astea sunt biletele. Până la urmă am vazut meciul Simonei Halep cu Lucie Safarova, cel al lui Andy Murray cu Granollers, respectiv pe Serena Williams cu Vania King și alte câteva frânturi din alte partide, pe terenuri secundare. Am mai pus 2,75 dolari ca să ajung cu metroul la Flushing, unde sunt terenurile US Open. Vizavi, pe Citi Field, s-au jucat în același timp meciuri de baseball. Probabil în zonă se aflau astfel spre 100.000 de spectatori. Metroul, linia 7, te duce însă impecabil, vreo jumătate de oră din Manhattan. Nici nu cobori bine în stația Mets Willets că te întâmpină „gazdele”: „Welcome to US Open” îți transmit și pare că e chiar singurul lucru pe care trebuie să-l facă. Vreo 100 de metri până la intrare. Coadă la security și verificarea biletelor, dar merge repede și, oricum, nimeni nu pare stresat.

De fapt, asta e impresia generală: că acolo nu e un loc în care se joacă doar tenis de top, ci se întâmplă mult mai multe, iar lumea nu merge doar pentru tenis, ci ca să se distreze, să se relaxeze, să socializeze. Să mănânce, să bea, să facă shopping. Suprafața e uriașă, terenurile sunt nenumărate, sunt convins că găsiți date pe net despre asta. Atmosfera e însă cea care trebuie trăită pe viu. Probabil îți place la nebunie sau o disprețuiești total, nu prea există cale de mijloc. Eu mă aflu în prima categorie. Poate și datorită meseriei, m-a bucurat să mă mai și relaxez la niște meciuri. E adevărat că la un moment dat devine enervantă plimbarea fără oprire a spectatorilor inclusiv în timpul mingilor, șușoteala permanentă care e șocantă față de liniștea de la televizor. Zgomotul, cel puțin acolo sus, la „peluză”, e incredibil pentru un meci de tenis. Nu știu ce simt jucătorii, Andy Murray a vorbit la un moment dat doar despre zgomotul noului acoperiș atunci când plouă, și el într-adevăr foarte mare și, de înțeles, deranjant. Altfel însă jucătorii cred că sunt obișnuiți și ei. Când joacă pe terenurile secundare, cum s-a întâmplat cu Begu și Olaru la dublu, e și mai și: la doi pași, la terasele cu mâncare și băutură cânta muzica.

secundar

Poate părea îngrozitor citind aceste detalii. Habar n-am dacă e si amatorism, snobism, miserupism, lipsă de respect în ceea ce se întâmplă în zonă, poate într-o oarecare măsură, da. Însă acolo e din peisaj, e din filmul american. Am mai spus-o, iar pe viu se vede incredibil de bine: sportul profesionist în State e, înainte de a fi sport, în primul rând entertainment. El trebuie să distreze și să relaxeze fanul, iar simplul meci de tenis, chiar și între cei mai buni jucători ai lumii, nu e suficient. Nu e pentru ultrași, ci pentru cetățeni. Lumea se bucură atunci când se deschide acoperișul și aplaudă asta.

acoperis

Uralele cresc când pe ecran apare John McEnroe care comentează pentru ESPN. Dar delirul e maxim când pe ecran apar Jay-Z și Beyonce, în tribună la meciul Serenei cu Vania King. Bineînțeles, moment pregătit atent de organizatori, cu câteva zeci de secunde din melodia lor în prealabil. Ce dovadă mai bună că entertainment e cuvântul mult mai potrivit pentru ce se întâmplă acolo? Se aplaudă și mingile spectaculoase, sunt destui care știu și tenis în tribune, dar probabil turneul n-ar avea cum să facă profit doar cu ei. N-ar vinde destule bilete, n-ar vinde atât de scumpe bilete, n-ar vinde atâția hamburgeri, tacos și pizze, atâtea cocktailuri în pahare personalizate, atâtea tricuri, șepci, hanorace. Și poate chiar n-ar exista, n-ar putea să existe.

citi

Situația cred că e similară la celelalte sporturi. În urmă cu mulți ani am fost la o partidă din NBA, dar sunt sigur că în NFL, NHL, MLB sau MLS se întâmplă cel putin parțial la fel. Habar n-am dacă e un model de urmat. Probabil cei care preferă sportul pur vor zice instant nu. Ultrașii cu siguranță preferă torțele, petardele, coregrafiile, bătăile. Mie însă mi-a plăcut la nebunie modelul american. N-am auzit de sprijin de la Guvern, n-am auzit de „ce-a făcut Statul pentru Serena?”, ci doar „Welcome to US Open”, „Thanks for visiting US” și între ele câteva ore de relaxare în fața unor super meciuri de tenis.

ny

2 comentarii la „Cu Simona și Serena la US Open: cum e o zi ca spectator la turneul american”

  1. davidalexmihai@yahoo.com'

    Salut,

    Cam tarziu, dar bilete se puteau cumpara pe varianta canadiana a site-uluiTicketmaster (www.ticketmaster.ca). Nu stiu de ce nu este posibila accesarea site-ului .com din Romania (acum vreun an era posibil,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.