Cât mai rezistă Rădoi la Steaua?

După egalul cu ASA, Rădoi a dat de înțeles că poate va părăsi curând echipa. N-a spus-o direct, n-a anunțat data și ora, a driblat, destul de rudimentar, cu „vom vedea mâine”. Vom vedea mâine, poimâine, săptămâna viitoare sau luna viitoare. Cred că subiectul nici nu mai e dacă pleacă Rădoi, ci doar când pleacă Rădoi. Dacă data n-o știu, mi se pare însă deja evident că despărțirea se va produce prematur, adică înainte de termenul unui prim sezon – cu sau fără trofee obținute.

Cred asta în primul rând pentru că echipa nu va începe să zbârnâie peste noapte, n-are cum, n-are cu cine. Asta nu-l va ajuta deloc pe Rădoi, care deja nu mai prea rezistă presiunii.

Dacă mă surprinde ceva e doar cât de repede a clacat Rădoi. E nervos când e întrebat absolut firesc despre gafa majoră a lui Cojocaru. E iritat că echipa e criticată public de patron. Pare supărat și că „ne trezim peste noapte cu jucători la antrenament”. De la Becali mă așteptam să izbucnească după câteva rezultate slabe, să-l critice pe Rădoi, să-l distrugă pe Tade, să-l certe pe Cojocaru. Mă așteptam însă ca și Rădoi să se aștepte la izbucnirile lui Becali. Să fie pregătit pentru ele și să rămână calm. Asta înseamnă să fii antrenor la Steaua. O fi trista realitate, dar e realitatea, o pot confirma absolut toți antrenorii din era Becali.

Am remarcat în prima zi că Rădoi are un discurs bun. Așteptam să văd și cât e de antrenor. Deocamdată nu cred că e. Nu-l ajută nici echipa – printe cele mai slabe ale Stelei după 1989 -, dar și el e, în momentul ăsta, depășit de situație. Nu știu dacă licența Pro l-ar fi ajutat, sigur nu l-ar fi încurcat, dar ceva experiențe sigur l-ar fi ajutat. Telefoanele cu Olăroiu nu țin locul experienței. Rădoi învață meseria la locul de muncă, dar Steaua nu prea e echipa care să-și permită asta, mai ales când are un lot destul de subțire, ca astăzi. Dacă ASA – un club abia inventat/promovat/improvizat, cu conturi blocate – a devenit o sperietoare, nu cred că mai e nevoie de prea multe dovezi.

P.S.: Aș fi zis ceva și despre noul episod din cazul Armata vs FCSB, dar a spus totul prea bine Mihai Mironica.

Foto: Teodora Maftei

5 comentarii la „Cât mai rezistă Rădoi la Steaua?”

  1. florinbold@yahoo.com'

    Vorbiti despre asta domnule Lipovan!
    Faceti putina „reclama” actiunii suporterilor, nu doar „can-can-uri” de la cioban….
    Oferiti publicului/sustinatorului sansa de a vedea adevaratele actiuni ale celor din peluza….
    Publicati….prezentati….comentati….http://sudsteaua.ro/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.