Andrei Roșu, primul enduROMAN, povestește aventura Arch2Arc: „Mă pregătisem pentru orice”

Telefonul sună de doar două ori și deja răspunde. Am impresia că am greșit numărul. „Scuză-mă dacă te-am trezit!”, spun, dar vocea odihnită și relaxată îmi confirmă imediat că nu e cazul. Omul care tocmai a alergat 140 de kilometri, a înotat vreo 50 și a pedalat vreo 300, în trei zile și trei nopți, mi-a răspuns la telefon ca și când tocmai se întorcea de la plajă. „Toată lumea mă întreabă ce simt că am terminat cursa asta. Sincer, nu simt că mi-a crescut vreo mână sau ceva. Pentru mine important e că am ajuns aici. Dacă nu-l terminam, nu mă aruncam de la etaj. E doar o confirmare că am ales un drum bun, și reacția publicului a fost bună. Sunt convins că mulți vor face schimbări în viața lor”

„DACĂ VEZI UN OM NORMAL CA MINE CĂ FACE ASTA, POȚI ȘI TU”

„Dacă vezi un om normal ca mine că face asta, poți și tu măcar 50% pentru început. Doar ai văzut ce fizic de înotător am?” Da, l-am cunoscut pe Andrei Roșu în 2013, la biroul de la banca unde lucrează. I-am scris povestea într-unul din textele la care țin cel mai mult din perioada ProSport îl are pe Andrei ca erou principal. Am spus de atunci că e „corporatist, maratonist, recordman”, dar mai întâi de toate „om normal”. De fapt, mai presus de toate recordurile, asta m-a impresionat de atunci la el. Nu se consideră un super-om, deși este. Se consideră un om normal și, înainte de toate, chiar asta este. Dacă nu mă credeți și nu-l cunoașteți, vă invit să-l descoperiți, în textul din 2013 sau în poveștile altora care l-au cunoscut. Toturor celor care l-au cunoscut. Textul de acum este despre ultima lui aventură.

PRIMUL ROMÂN ȘI AL ȘASELEA TIMP DIN ISTORIE

Îmi aduc aminte că atunci am auzit prima dată, de la el, despre Arch2Arc. „Da, de atunci mi-a venit ideea, iar un an și jumătate a fost pregătirea”, îmi confirmă Andrei. Mi s-a părut foarte tare ideea unei curse de la Londra (Marble Arch) la Paris (Arc de Triomphe). Zilele trecute, când am citit că a plecat spre Londra pentru start, am fost convins că va și termina. Ceea ce s-a întâmplat. Este al 22-lea Endurman din istorie, primul român. A scos al 6-lea timp și ar fi prins chiar podiumul dacă nu avea ceva probleme în ultima noapte, dar despre asta puțin mai încolo.

„SINCER, DISTANȚELE NU SUNT MARI”

Povestea a început cu alergarea de la Londra la Dover. „A fost partea cea mai ușoară. În mod normal, la competițiile clasice de triatlon, alergarea e ultima și nu mai am aceeași plăcere. Aici a fost prima și mi-a plăcut” A alergat cei 140 de km în 18 ore și 12 minute„În lumea noastră, sincer, distanțele de la Arch2Arc nu-s distanțe mari. Cea mai mare încercare e însă traversarea Canalului Mânecii”.

„VEDEAM CASE, STRĂZI, DAR NU PUTEAM DEPĂȘI CURENTUL”

Pentru partea de înot Andrei s-a pregătit cel mai mult. Și-a schimbat tehnica de înot. Și-a schimbat chiar stilul de viață. Știa că va fi partea cea mai dificilă și așa a fost.  Niciun român nu reușise să traverseze înot Canalul Mânecii. Mai puțini oameni îl traversaseră decât urcaseră pe Everest! Astea sunt statisticile. „Percepția mea despre Canal era puțin diferită. Aveam impresia că e mai mare, vreo 80 de km îmi imaginam inițial. Când am ajuns prima dată în Anglia am văzut că se vedea țărmul de pe o parte pe alta. Dar nu știu de ce mi-l imaginam așa, ca pe un bazin, fără valuri”, își amintește acum Andrei. A stat 20 de ore și 44 de minute în Canalul Mânecii, la o temperatură de 13 grade. „Mă așteptam să dureze mai mult, nu sunt înotător. Mă așteptam chiar 24-27 de ore. Eram pregătit pentru oricât, aș fi stat și 30, 60 de ore numai să-l termin”. Distanța în linie dreaptă e de aproximativ 33 de kilometri. În timp ce urmăream toată noaptea traseul lui Andrei nu înțelegeam de ce a mers în zig-zag. Adică îmi imagina, dar parcă nici chiar așa! „Nu există traversare directă, ai mereu curent. Pe final, înotam în paralel cu curentul și nu puteam să trecem, mă împingea spre larg, nu spre mal. Vedeam case, străzi, dar nu puteam să trecem! Am prins până la urmă un moment mai slab al curentului. Dacă-l ratam, trebuia să mai aștept 7 ore! Eu am înotat până la urmă cam 45-50 de km, cam asta e viteza mea de înot”, povestește Andrei.

traseu

Traseul complet al lui Andrei poate fi (re)văzut aici.

„NU MI-A TRECUT NICIUN MOMENT PRIN CAP SĂ MĂ OPRESC. MĂ PREGĂTISEM PENTRU ORICE”

Nu vă puteți imagina gradul de detaliu până la care s-a pregătit Andrei pentru această încercare. De fapt, eu nu pot. Îmi pot imagina însă o mie de motive pentru care ți-ar veni să abandonezi o astfel de tentativă, de la cele fizice până la cele mentale. Andrei e altfel. „Nu mi-a trecut niciun moment prin cap să mă opresc. Îmi făcusem oricum planuri pentru orice, mă pregătisem pentru orice scenariu. Dacă te uiți în spate după 5 ore, țărmul de unde ai plecat e atât de aproape că ți se taie picioarele. Mai bine nu te uiți sau îți imaginezi că e mai departe decât pare. M-am pregătit mental pentru asta. Greu e și când nu vezi niciun țărm. Eu am avut vreme bună și doar vreo oră-două n-am putut vedea țărmul când mă oprea pentru alimentare. Noapte a fost doar vreo patru ore. Ca să uit de frig, m-am gândit la șeminee în timp ce înotam de-am transpirat. Am vorbit cu mulți oameni care au traversat Canalul și mi-au dat multe ponturi bune. <<Băi, tată, iarna uită de plapumă, pătură, în pat acasă, închide căldura, dormi cu geamul deschis, mergi cu mașina cu geamul deschis>>, mi-au spus de exemplu. Păi primul duș cald anul ăsta l-am făcut acum, după Canal”.

A VOMITAT DE 42 DE ORI DE LA RĂU DE MARE

În timpul traversării Canalului a avut și cele mai mari probleme. Brațul stâng i s-a blocat la un moment dat. „Am schimbat tehnica de înot acum un an, ca să am tracțiune mai bună, viteză mai bună, dar la distanțe mari mă afectează la încheieturi”. A vomitat de 42 de ori. „Dacă ajungeam la 50, organizatorii mi-au spus apoi că mă opreau. Se întâmplă de la răul de mare. Am văzut meduze de toate culorile și cât mobila de bucătărie. Mi-au spus organizatorii că nu sunt periculoase și oricum aveau ce le trebuie în caz de nevoie”.

A ajuns la Calais, devenind primul român care traverseaza înot Canalul Mânecii, în zorii zilei în care împlinea 39 de ani. „A fost o coincidență. Chiar trebuia să plec mai târziu, dar am apărut o oportunitate să iau startul mai repede. Mai aveam opțiunea septembrie, când apa era mai caldă, dar noaptea mai lungă” Energizantele care l-au ajutat să ajungă la mal i-au făcut și somnul mai greu și mai scurt. Așa că n-a trecut mult până a plecat, pe bicicletă, spre Paris.

„LOCALNICILOR NU LE VENEA SĂ CREADĂ CE FAC”

„Bicicleta a fost o formalitate. E ca și când ai câștigat Campionatul Mondial și a doua zi ai o plimbare ușoară. Doar că a fost foarte cald ziua. Iar mâinile le-am ținut pe bicicleta doar de decor după ziua de înot”. A făcut fix 23 de ore până la Arcul de Triumf. „La un moment dat mașina care mă însoțea era mai departe, și am greșit o intersecție și am pierdut mașina! Mai mult, nici telefonul nu mi-a mers fix atunci! Am așteptat vreo oră, apoi am intrat în vorbă cu niște francezi. În sfârșit m-am bucurat că am învățat franceza la școală. Le-am explicat ce fac și au râs, nu le-a venit să creadă. Au căutat pe Internet, apoi până la urmă am reușit să iau legătura cu organizatorii și am revenit”  A pierdut astfel câteva ore și, implicit, șansa de a termina chiar pe podium. Era însă mai puțin important. A ajuns în Paris în zorii zilei, adică la oră de vârf. „A fost cea mai grea parte prin traficul ăla”, spune Andrei. Nici nu știi dacă glumește sau e serios. Tocmai termina cel mai greu ultra triatlon.

„MESAJELE MI-AU DAT CEA MAI MARE ENERGIE”

Îl rog, când are timp, când se întoarce acasă, să-mi dea și fotografii și filmări să le adaug aici. „Îți dau imediat, doar să le descarc. Și așa mă plictisesc, am timp, abia mâine am avionul spre casă”, îmi răspunde Andrei cu o nonșalanță incredibilă. Pare că n-a consumat niciun gram de energie. „Am fost șocat de câte mesaje am primit. Mă așteptam să fie populară încercarea mea, dar nici chiar așa. În echipa de suport am avut oameni care mi-au transmis mesajele si asta mi-a dat cea mai mare energie! <<Stau toată noaptea să te urmăresc, fac voodoo pentru tine, hai Andrei>>, toate astea au contat enorm și le mulțumesc tuturor”

„COPIII MEI POT SPUNE LA GEOGRAFIE <<ȘTIU CANALUL MÂNECII, TATĂL MEU L-A TRAVERSAT ÎNOT>>”

Acasă îl așteaptă doi copii care îi calcă pe urme, pentru care televizorul, tableta, telefonul, canapeaua nu sunt cele mai tari lucruri din lume. „Amândoi fac sport cu bucurie, pentru că așa vor ei. Probabil că mai târziu vor înțelege totul. Până atunci, o să poate spună la ora de geografie <<Ah, știu Canalul Mânecii, tatăl meu l-a traversat înot!>>”

Următorul obiectiv major e în 2016, un Deca, dar despre asta cu altă ocazie. „Cele mai multe planuri le am pentru pensie, atunci voi avea mai mult timp”, încheie Andrei.

Până atunci, îi puteți mulțumi pentru momentele inspiraționale pe care ni le oferă și printr-o donație către cauza umanitară pe care o sprijină la HOSPICE Casa Speranței.

fin

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.