10 lucruri pe care le aștept odată cu reluarea Ligii I

Începe vineri. Aveți programul complet aici. Ce aștept eu…

1. Să mă lămuresc definitv cum e cu play-off și cu play-out

Am mai spus de ce mi se pare o aberație noul sistem din Liga I. Îi dau totuși o șansă să producă spectacol. Pe de altă parte, și dacă produce spectacol am rezerve că e o idee bună. Așa cum Formula 1 am cam abandonat-o de când s-a făcut totul pentru ca, exclusiv artificial, să se producă mai multe depășiri, așa mă cam lasă rece și eventualul spectacol artificial din Liga I, dacă el va fi. În plus, ce spectacol poate fi mai mare decât sezonul trecut când titlul s-a decis aproape absurd în ultima etapă? Cert e doar că avem destule meciuri să ne convingem, programul e extrem de încărcat.

2. S-a retras Mutu?

Eu cred că da. Nu acum, mai demult. Dar el tot insistă să joace. Așa că să-i dăm și lui „o șanse” cum ar zice Claudiu Răducanu. Până atunci, Mutu before (anul 2000) and after (2016).

3. Marica și Tamaș, lovituri?

Teoretic amândoi pot fi lovituri. Dacă pot, mai trebuie să și vrea. Pe bune, nu așa în declarații. Adică să alerge, să se antreneze, să mai lase fițele sau nopțile prea lungi, după caz. Sunt curios și câtă răbdare are Reghecampf cu ei și, mai ales, dacă are curaj să îi țină pe bancă dacă lucrurile nu merg. Altfel, Steaua are în mod evident un lot mult mai bun acum, are și antrenor, așa că raportul de forțe cu Astra mi se pare acum egal.

Iată-l și pe Marica, versiunea before (2004) și after (2016):

4. Cât însemna Budescu la Astra

Și dacă își permite până la urmă Șumudică să-l ignore pe Enache. Altfel, până la ora asta, Astra arată tot foarte bine.

5. Rednic cel vrednic

În 2015, Rednic a părut mai vrednic decât toți fotbaliștii lui la un loc. Dinamo e, pentru mine, cea mai mare surpriză până acum, mi se pare că s-a autodepășit. Poate continua, doar să n-o ia strâmb…

6. Viitorul e acum?

A jucat cel mai mult fotbal în prima parte. Nu cred că e de ajuns pentru titlu, dar nici n-o exclud complet. Sunt tare curios cum vor fi meciurile cu Steaua.

7. Pandurii durii?

Singura echipă care se plânge că-și face stadion nou și, astfel, nu poate (nici) să se antreneze în localitate. Poate așa măcar se mai distrage atenția de la aberația de a se construi stadion fix în Târgu-Jiu, cu bani de la Guvern, nu în șpe alte orașe mai mari/cu tradiție/potrivite.

8. Cine retrogradează

Chiajna și Voluntari mi se par la ora asta mai în pericol și decât Petrolul. Aș miza că lupta între cele trei e mai degrabă cine prinde barajul. Timișoara le mai poate „încurca” la ce criză e și acolo. Craiova, Iași, Botoșani, CFR nu cred că vor avea emoții, motiv pentru care am impresia că play-out-ul chiar va fi un fiasco.

9. Ivan cel Groaznic sau cel bun?

Oferta de la Steaua mi s-a părut, strict personal, cam fonfleistică. Mi s-a părut doar o modalitate, nu neapărat rea, de a mai pune presiune pe cei de afară să-l cumpere odată. În timp ce de afară n-au prea venit oferte concrete de cumpărare, ci doar de împrumut, caz în care evident mai bine pentru Craiova să-l păstreze. Și poate și pentru el, că nu pare marfă de export încă.

10. Cine se califică la Euro 2016

Din Liga I, opțiunile (seriose) azi ar cam fi, (mai mult sau mai puțin) serios vorbind:

ASA: Mureșan, Mutu

Astra: Lung, Gaman, Enache, Alibec, Niculae

Craiova: Vătăjelu, Ivan

Dinamo: Marc, Filip, Nedelcearu, Anton

Viitorul: Cernat, Fl. Tănase

Pandurii: Sapunaru, Radut, Hora

Steaua: Papp, Toșca, Tamaș, Chipciu, Stanciu, Popa, Pintilii, Marica

La ora asta, la o primă vedere, eu i-aș lua în calcul doar pe cei cu bold. Și nici ei n-ar avea efectiv loc toți.

11 comentarii la „10 lucruri pe care le aștept odată cu reluarea Ligii I”

  1. emil_calinescu@yahoo.com'

    Muresan? Mai bine nu.

    Ivan si Popa mai bine. Ivan are varsta de partea lui. In sistemul de la nationala el poate juca mijlocas ofensiv de banda, sa vina din spate la finalizare. Are infinit mai multe sanse decat lentul Muresan.

    1. lucianlipovan@gmail.com'

      Eu nu prea tin cont de varsta. Cu Muresan sunt si eu la limita, cu atat mai mult cu cat am ales prea multi. La ce vom juca noi la Euro, cred ca Muresan e potrivit totusi 🙂 (din pacate). Ivan zic sa mai astepte, n-a aratat mai nimic inca. Popa probabil va fi, indiferent ce zic eu :))

  2. florincrisan19@yahoo.ro'

    Oricat as incerca, chiar si la o saptamana dupa ce ai postat materialul, eu nu il vad pe Chipciu in lotul pentru Euro. Il asteptam sa isi revina de vreo 4 ani, nu are loc acolo. Si mai este unul in lista ta, Daniel Niculae? Golul cu Hamburg si penalty-ul scos cu Italia, in rest???

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.