10 locuri de care mi-e dor din Timișoara

Prietenul Levi m-a emoționat inspirat cu postarea lui și m-a provocat să-mi amintesc și eu diverse locuri de care mi-e dor din Timișoara. Ale mele sunt diferite și prin faptul că, locuind de zece ani în București, mi-e dor inclusiv de locuri care mai există, chiar dacă, poate, sub altă formă. Ordinea e (parțial) aleatorie.

1. Stadionul Dan Păltinișanu. De la tribuna a doua, unde urmăream meciurile cu tatăl meu o repriză într-o jumătate, apoi în cealaltă („ca să vedem mai bine când dă Poli gol”), trecând prin peluza sud în care am petrecut destui ani și momente unice, până la masa presei, care era pe partea cealaltă când încă activam eu acolo.

2. Redacția ProSport. Pe Bd. Revoluției, la Renașterea. Am deschis-o împreună cu Cristi, Vali si Oxi, apoi a venit și Dan, am petrecut zile și nopți acolo, am învățat multe și am făcut lucruri faine, inclusiv al patrulea ziar din viața mea. Și am mâncat multe pizza de la Celentano și pleskavițe din Complex. Legenda spune că Oxi încă e plecat să ia de mâncare 🙂

3. Redacția „Fotbal vest”. Probabil locul în care am învățat cele mai multe lucruri despre fotbal și ziariștii care scriu profi despre el. Duminici și luni interminabile, nopți memorabile cu Levi, Sandu, Alin, Loți etc. în care, printre altele, contribuiam la al treilea ziar din viața mea. Partea memorabilă avea loc însă cel mai des în micuța bucătărie din clădirea istorică în care era redacția.

4. Universitatea de Vest. Sălile în care eram „exilați” cei de la Jurnalism, pe la etajul 6 sau 7. Dar și birturile de la subsol și din jurul Universității, unde se țineau multe din cursuri 🙂 Și sala 137, unde am făcut al doilea ziar. Și, cel mai important, locul unde am cunoscut-o pe cea care mi-a fost de atunci și mi-e și azi alături.

5. Curtea școlii generale 24. Locul unde mi-am rupt mâna jucând fotbal. Și apoi mi-am scrântit-o apărând penalty în finala pe școală.

6. CSS 2. Terenul de bitum, sala, vestiarele. Vreo șase ani de handbal cu antrenoarea Dana Ionescu. Incredibil cât de mult m-au ajutat acei ani!

7. Jazz Club și Flora. Că erau aproape una de alta. Jazz pentru muzică și atmosferă, Flora pentru biliard și distracție. Locuri în care uneori se terminau nopțile, alteori începeau zilele.

8. Cinema Dacia. Cu scaunele-i de mușama maro, imitație de piele, majoritatea rupte, în care dădeam cu picioarele să înceapă filmele de care spunea și Levi. Și cofetăria Dacia, cu tortul Doboș și înghețata Polar.

9. Liceul de Informatică. Locul unde am învățat calculatoare ca să dau la Jurnalism 🙂 Locul de unde provin cei mai mulți și buni prieteni pe care îi am și astăzi, la aproape 20 (wow!) de ani distanță. Locul unde am făcut primul ziar.

10. Club 30, birtul de sub pizzeria Distinct din Maria (Las Vegas parcă), sala Lira, Casa Tineretului, buticurile La Omi. Diverse petreceri și baluri, care mai de care mai dubioase.

BONUS. Ar fi putut prinde lista, dar nu mai respectam numărul 10 impus de Levi: librăria Eminescu (eram fascinat de zona din dreapta), consignația de pe lângă Unirii (adevăratul mall al vremurilor pentru mine), terasa de la frigidere, Radio Timișoara (locul unde m-am născut cu adevărat în presă), fântâna din parcul Dacia (și mai ales când îngheța iarna suficient cât să jucăm un hochei), ceasul floral, magazinul Bega, buticurile cu casete din 700, Ocsko, Trandafirul. Și câte și mai câte aș mai putea pune pe listă, dar deja chiar că vă plictiseam.

Aș fi putut să pun și poze, dar probabil aș fi stricat farmecul celor care-și amintesc locurile, așa cum erau ele atunci.

De fapt, însă, cel mai dor mi-e de oameni de acolo. Nu de toți :), dar de majoritatea. Unii se regăsesc și în locurile enumerate, alții nu.

E una din postările sentimentale de pe blog, scuzați dacă nu vă interesează. Mersi, Levi, pentru idee!

4 comentarii la „10 locuri de care mi-e dor din Timișoara”

Lasă un răspuns